Alegeri
Uneori, sunt surprinsă de cât de lucidă şi cinică pot fi. Aş zice că în egală măsură cu sentimentalismul de care sunt în stare. Presupun că asta e cheia echilibrului meu.
Nu ştiu exact dacă aşa am fost mereu sau e rezultatul diverselor experienţe. În esenţă, presupun că aşa am fost, totuşi. Şi cred că luxul meu e să mă port aşa cum simt, fără prefăcătorie şi fără măşti. Mă oboseşte să joc un rol.
Ploaia continuă să cadă şi îmi sfidează hotărârea de a nu visa cu ochii deschişi... tentaţie sub formă de stropi. Dacă închid ochii, cred că pot simţi o mână pe obraz... Şi trebuie să fac ceva cu geamurile astea dezgolite, simt nevoia de intimitate, de spaţiu protejat de priviri, în care întunericul să nu dea buzna, să nu izbească.
Oare de ce fug oamenii de... suflet?
Butonând telecomanda, am prins o secvenţă dintr-un film ieftin şi mi-a plăcut o replică: „dragostea adevărată e reflexia sufletului tău în persoana cealaltă”. E cât se poate de adevărat.
Cred că sentimentele nostre dansează un soi de tango: doi paşi în faţă, unul în spate, doi paşi în spate, unul în faţă şi tot aşa.
Am învăţat şi asta în timp. Da, faimosul „în timp”. Oare dacă eşti prea deschis cu cineva poate fi dăunător? Poate că da...
Până recent, am sperat că lucrurile se vor termina altfel, chiar am crezut că a rămas deschisă o portiţă undeva, o deschizătură mică, pe care să se poată strecura acel ceva pe care îl speram.
Dar viaţa nu îţi oferă de două ori acelaşi lucru. La fel cum nu poţi merge de două ori pe acelaşi drum, exact pe aceeaşi bucată de drum, pe urmele paşilor făcuţi deja.
Odată ce ai ales, nu mai ai cale de întoarcere la realitatea anterioară. Sigur, poţi să revii, dar nu vei mai găsi nimic la fel.
Orice alegere, oricât de neînsemnată în aparenţă, va modifica totul, pentru totdeauna.
O ireversibilitate pe care o simţi efectiv atunci când vrei să te întorci.
Autor: Luminita Iliescu
