Votul de la distanţă
Nişte domni, care apar la televizor din motive care îmi scapă, au sugerat că noi, ăştia din diaspora, nu ar trebui să mai avem drept să votăm, pentru că nu mai cunoaştem realităţile din ţară, pentru că nu mai plătim taxe şi impozite şi pentru că nu ar mai trebui să ne intereseze de vreme ce am plecat.
La început m-am înfuriat, apoi mi-am dat seama că e doar vârful icebergului, că vor mai fi mulţi care gândesc la fel şi că unii chiar merită nişte explicaţii.
În primul rând, ideea că cei aflaţi în afara ţării nu votează nu e unică. O aplică şi ţări mai democrate şi ţări mai puţin democrate, deci putem spune că e o decizie politică. Eu nu aş fi, însă, de acord cu ea, din principiu, dar şi din motive care ţin de cazul particular al României.
Din principiu, pentru că un om născut într-o ţară, pe care nu a ales-o, poartă cu el oriunde se duce amprenta ţării lui, cu bune şi cu rele. Această amprentă nu se poate şterge până la moarte şi influenţează puternic traiectoria individului respectiv în noua sa comunitate. Prin urmare cred că omul respectiv are dreptul de a influenţa comunitatea din care a plecat, de care este legat vrând-nevrând, pentru că schimbările din aceasta se repercutează asupra sa.
În cazul particular al României, pentru că majoritatea imigranţilor care votează sunt de dată recentă sau temporari, dreptul de vot rezultă şi din interesele pe care individul continuă să le aibă în ţară (rude, prieteni, dar şi bunuri materiale). Adaug că mulţi dintre cei plecaţi afară îşi întreţin prin banii câştigaţi familiile din ţară, iar contribuţia adusă prin aceasta la dezvoltarea economică nu este deloc de neglijat. Dacă li s-ar interzice să voteze pe motiv că nu contribuie ar trebui să revenim la un fel de vot cenzitar, pe acelaşi principiu. În ultimul rând, trebuie să ţinem cont de vârsta fragedă şi trecutul zbuciumat al democraţiei româneşti, în care poate că nu strică perspectiva unora care trăiesc în nişte sisteme ceva mai bine aşezate.
În sfârşit, hai să apelăm şi la coarda sentimentală. Dorim să interzicem dreptul la vot al românilor care în străinătate fac descoperiri ştiinţifice, se afirmă pe plan politic, cântă, dansează, joacă fotbal sau pur şi simplu muncesc bine şi demonstrează zi de zi celor din jurul lor că a fi român mai înseamnă şi altceva decât să întinzi mâna la colţul străzii, altceva decât corupţie şi mizerie şi înapoiere? Cum ar fi dacă, drept răspuns, toţi aceştia ar renega ţara în care s-au născut şi ar spune nu, ne scuzaţi, noi nu suntem români, pentru că cei din ţara numită România nu ne mai consideră demni să ne spunem părerea alături de ei?
Nu suntem mulţi, cei care votăm. E şi greu. Pentru unii înseamnă drum de sute de kilometri cu maşina sau cu trenul. S-a întâmplat anul acesta să decidem noi pentru că ţara nu s-a putut decide, altfel am fi fost doar o picătură într-un pahar cu apă. Ne scuzaţi, dar atâta timp cât vom avea acest drept, vom face la fel. Iar domnilor furioşi, care apar la televizor, propun şi eu să li se confişte paşaportul, ca nu cumva să se desprindă prin trecerea graniţei de lumea aceea a lor, în care trăiesc.
(sursa: cafeina.ro)
Autor: Radio 33
