De ce oferim cadouri de Moş Nicolae?

Despre Sfântul Nicolae se ştie că s-a născut în Cetatea Patara, din ţinutul Lichiei din Asia. Scrierile religioase susţin că, atunci când părinţii i-au murit, Nicolae a împărţit o parte din averea sa celor săraci.

O altă parte din avere a fost folosită pentru întemeierea mănăstirii Sionului de lângă Mira, capitala Lichiei. Data de 6 decembrie reprezintă ziua morţii sfântului. Se întâmpla în anul 352.

La exact opt ani după acest moment, o biserică cu hramul "Sfântul Nicolae" a fost ridicată la Constantinopol, de împăratul Iustinian.

Tradiţia darurilor de Sfântul Nicolae (aduse în seara de 5 spre 6 decembrie) este strâns legată de activitatea sfântului. Există chiar o istorioară interesantă a unei fapte a Sfântului Nicolae. Se spune că nu departe de casa sfântului trăia o familie care avea trei fete numai bune de măritat. Tatăl acestora nu avea însă bani de zestre şi s-a hotărât să le dea spre desfrâu (prostituţie). Ştiind de această situaţie, sfântul s-a strecurat în casa fetelor şi a aruncat o pungă cu bani în camera fetei celei mari. Aceasta s-a măritat la scurt timp după primirea darului.

La fel s-a întâmplat cu celelalte două surori.

Curiozităţi despre Moş Nicolae:

- este unul dintre cei mai populari sfinţi. Dovada? Este cel mai pictat dintre toţi sfinţii (cu excepţia Sfintei Fecioare Maria);

- preoţii susţin că Sfântul Nicolae ar trebui să fie socotit adevăratul aducător de cadouri, nu Moş Crăciun;

- moaştele Sfântului Nicolae se află la Catedrala din Bari, Italia, însă o parte din mâna sfântului este păstrată la biserica Sfântul Gheorghe Nou, din Bucureşti;

- circa 800.000 de români, majoritatea bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae, în ziua de 6 decembrie;

- în România, există 327.736 de persoane cu numele Nicolae şi 204.566 cu numele Nicoleta. Însă, probabil cel mai interesant nume sărbătorit astăzi este Niculăiţa. Există o singură femeie cu acest nume în întreaga ţară.

 


Autor: Dan Arsenie



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe