Cele mai noi articole din categoria Muzica

 < 1 2 3 4 >  Ultima ›

Cesaria Evora: Iertaţi-mă, dar acum trebuie să mă odihnesc

Cesaria Evora, supranumita "diva cu picioarele goale", a incetat din viata sâmbătă într-un spital din ţara sa natală, a anunţat ministrul culturii din arhipelag, Mario Lucio Sousa, citat de AFP. 

Cântăreaţa din Republica Capului Verde avea de multă vreme probleme de sănătate şi a suferit în ultimii ani mai multe intervenţii chirurgicale, printre care şi o operaţie pe cord deschis, în mai 2010. 

Vienna Classic Christmas la Sala Palatului

Spectacolul Vienna Classic Christmas susţinut de Strauss Festival Orchestra luni, 19 decembrie, ora 19.30, la Sala Palatului este sold out. Renumitul ansamblu vienez, condus de celebrul dirijor Peter Guth va susţine spectacolul şi la matineu, astfel încât, publicul, care a manifestat un interes deosebit pentru eveniment, să trăiască cu adevărat un Crăciun de poveste!

Muzica este asemenea unei porţi impalpabile către lumea de mai sus a cunoaşterii. Muzica vieneză, cu valsurile, marşurile şi polcile sale atât de rafinate şi de emoţionante, deschide calea unei lumi de poveste

Bilete mai ieftine la concertul Nazareth, numai săptămâna aceasta

Fanii trupei Nazareth au, saptamana aceasta, ocazia de a cumpara bilete mai ieftine cu 15% la concertul pe care trupa il va sustine in 27 ianuarie, la Hard Rock Cafe, in Capitala, de la orele 21.00. Concertul face parte din turneul international de promovare a celui mai recent album al trupei, intitulat "Big Dogz", lansat in primavara acestui an, la 40 de ani de la aparitia primului lor material discografic (Nazareth, 1971). Conform unui comunicat de presa remis Ziare.com de organizatori, in perioada 24 - 27 Noiembrie 2011, biletele pentru concertul Nazareth sunt mai ieftine cu 15%, prin

Future Sounds Festival

Toamna aceasta, nu rata ocazia sa descoperi cele mai noi aparitii pe scena europeana de muzica electronica, la Future Sounds Festival – 11-12 noiembrie, Berlin Club!

Aflat la prima editie, evenimentul isi propune sa prezinte publicului bucurestean o selectie interesanta de artisti: Sun Glitters, YOUAREHERE, French Teen Idol, edPorth, micro, Montgomery Clunk, Coughy, Tanz Ohne Musik si altii.

Concertul Cesariei Evora de la Bucureşti se anulează

Dupa o saptamana incarcata de tensiune, in care toti am asteptat si ne-am dorit vesti bune in legatura cu sanatatea Cesariei Evora, iata ca in momentul de fata diagnosticul medicilor nu este deloc incurajator.   Din pacate artista este de aproape doua saptamani internata intr-o clinica din Franta si desi vestile despre starea ei de sanatate erau pana acum imbucuratoare, in ultimele doua zile afectiunile mai vechi ale Cesariei au recidivat. Un nou consiliu format din cei mai buni specialisti din domeniu s-a intrunit, si pe baza ultimelor analize a decis: Cesaria este in imposibilitatea de

SISTEM si prietenii ajung in acest weekend la Cetatea Poenari

Pro Istoria Fest, un festival ce isi propune sa puna muzica prezentului in slujba trecutului, ajunge pe 1 si 2 octombrie la Cetatea Poenari. Sistem si prietenii promit un weekend plin de evenimente speciale, concerte, show-uri de lumina, workshop-uri, cu scopul declarat de a aduce in atentia publicului acest obiectiv turistic de mare valoare istorica.

Pro Istoria Fest se va desfasura la poalele vestigiilor istorice ale cetatii Poenari, cunoscuta si sub numele de “cetatea lui Negru Voda”, aflata la 26 de km de Curtea de Arges.

Tribute to Remember: Freddie Mercury

”I always knew I was a star. And now, the rest of the world seems to agree with me.”
(Freddie Mercury)

A știut mereu că e un star. Din momentul în care s-a urcat pe scenă, întreaga lume a început să fie de acord cu el.

Sarmalele Reci pleacă la festivaluri: FânFest şi cLoverFest

Luna august este o perioadă în care trupa Sarmalele Reci umblă mult prin ţară. Sarmaliştii vor avea ocazia de a-şi vedea şi asculta live favoriţii la FânFest/Roşia Montana şi la cLoverFest/Muscel, Dâmboviţa.

Astfel, duminică, 14 august, de la ora 23.10, pe scena FânFest - Tăul Brazi,  se vor servi Sarmalele Reci.

TAXI: Concert pentru inima lui Călin

Trupa Taxi va susţine sâmbătă, 9 iulie, în Jukebox Venue, un concert caritabil pentru copilul Călin Ungureanu.

La nici 7 ani, Călin suferă de Tetralogie Fallot şi autism. Pentru tratatea  problemei la  inimă (o malformaţie cardiacă care se manifestă printr-o lipsă de oxigen la nivelul întregului organism), Călin are nevoie de o operaţie.  Din păcate, după anii de tratamente şi spitalizări, părinţii nu mai dispun de mijloace financiare pentru această operaţie care trebuie realizată în cel mai scurt timp.

British Sea Power, în premieră la Bucureşti

Doar doua zile ne mai despart de concertul British Sea Power ce va avea loc miercuri, in clubul Silver Church, la initiativa OneDay. Formatia britanica, recunoscuta pentru prestatiile live de exceptie, promite un show indie-rock electrizant, ce nu trebuie ratat! In deschidere, Robin and the Backstabbers. Accesul se va face de la ora 20, iar concertele vor incepe la ora 21.

Si, pentru ca experienta live sa fie completa, OneDay ofera fanilor British Sea Power sansa de a face cunostinta cu trupa si, bineinteles, de a castiga o invitatie la concert! Tot ce trebuie sa faceti este sa dati "Like"


 < 1 2 3 4 >  Ultima ›

Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!

Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot