Despre viața lui Moise de Grigorie de Nyssa
“Dacă istoria ne oferă puține date despre Sfântul Grigorie de Nyssa, scrierile sale ni-l prezintă ca fiind firea cea mai speculative a veacului de aur creștin. Toate criticile, plasându-l între Vasile și Grigorie de Nazianz, ni-l arată ca fiind filosoful și dialecticianul acestei treimi, lipsit de spiritual practice al lui Vasile, de talentul literar al lui Grigorie, dar egalându-i pe amândoi prin subtilitatea gândirii sale.
Scrierile sale sunt variate, ocupându-se de aproape toate problemele ce frământau epoca sa. Dacă Griogorie de Nazianz își propune să dea o replica poeziei clasice profane, Grigorie de Nyssa ne pune la dispoziție reacția lui cu privire la filosofia păgână. Opera sa este impregnate de influențele platonismului și neo-platonismului de care se folosește în tratarea problemelor teologice. Este vizibilă influența acestor curente în opera sa sub aspect filosofic, iar maestrul său în teologie, Origen, a cărui metodă alegorică de interpretare a Sfintei Scripturi și-a însușit-o, poate fi mândru de discipolul său.” (Introducere, Note biografice, pag. 10)
------
„Moise a lucrat împins de puterea dumnezeiască, apropiindu-se de țărmul mării, a lovit apa cu toiagul, iar acesta s-a despărțit în două în urma loviturii. Și, așa cum se întâmplă cu un geam din sticlă, când crăpătura, începând dintr-o parte, trece în linie dreaptă în cealaltă parte, la fel marea întreagă rupându-se la o margine de lovitura toiagului, despărțirea valurilor a trecut până la malul opus. Și, coborând Moise pe fundul mării, a trecut prin adânc cu întreg poporul, cu trupul neudat și însorit. Și, străbătând pe jos adâncul, prin sânul uscat al mării, nu se temeau de prăbușirea zidurilor de valuri înălțate de la sine asemenea unor pereți în care marea se întărise pe amândouă laturile. Dar când a intrat Faraon cu egiptenii în mare, pe drumul tăiat de curând printre ape, iarăși s-au împreunat apă cu apă, închizându-se marea în sine în forma ce o avea mai înainte, suprafața și vederea apei făcându-se una, după ce israeliții, trecuți pe malul dimpotrivă, se odihneau de calea lungă făcută cu iuțeală prin mare și înălțau cântare de laudă lui Dumnezeu, Cel ce le-a dat lor biruință nesângeroasă, scufundând toată oștirea egiptenilor: oameni, cai, arme și care, sub apă (Ieș. 14). Apoi Moise înaintează mai departe, străbătând o cale de trei zile, lipsită de apă, și ajunge în mare strâmtoare, neavând cum să potolească setea poporului. Și s-au așezat cu tabăra lângă un lac cu apă sărată, mai amară chiar decât a mării. Dar, așezați lângă apă, ardeau de sete. Moise a fost sfătuit atunci de Dumnezeu să arunce în apă un lemn și îndată apa s-a făcut bună de băut. Lemnul cu puterea lui a schimbat firea apei, din amară, în dulce. (Ieș. 15, 22-25)„ (pag. 37)
Autor: BoncafeStyle
