Cameele, din nou la modă

Astăzi, interesul pentru camee este în continuă creştere. Dar interesul pentru camee, aceste bijuterii apărute cu şase secole înainte de Hristos, nu a dispărut, de fapt, niciodată...

 

Aceste delicate şi incredibil de minuţioase sculpturi în relief, realizate pe suprafaţa unor pietre fine, în fildeş sau în sidef, în straturi de culori diferite şi plasate în monturi din metal sau pietre preţioase, nu au contenit să fascineze prin farmecul şi poezia lor. Aerul romantic pe care îl conferă oricărei ţinute nu are cum să nu te cucerească.

 

După ce au fost extrem de apreciate în Grecia Antică, au dobândit o deosebită popularitate şi la Roma, pentru a renaşte mai apoi în Anglia, în timpul domniei Regelui George al III-lea. Ceva mai apoi, Regina Victoria a devenit o pasionată colecţionara de camee. Însă abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a trecut la o producţie de masă.

 

Camee, precum cele realizate, de exemplu, în onix, în Italia începutului de secol XIX, se vând la marile case de licitaţie cu mii de euro, iar cea mai mare camee antică, ce s-a păstrat până în zilele noastre, datând din perioada Împăratului Claudius, este, fără îndoială, aşa-numita Mare Camee a Franţei, atestata deja din primul inventar al tezaurului de la Sainte Chapelle, din 1279. Cu dimensiuni imense pentru o camee, de 31 cm pe 26,5 cm, nu are cum să nu te fascineze prin fineţea şi complexitatea sculpturii.

 

Dincolo de aceste capodopere, ofertă de camee ce ne întâmpină astăzi pe piaţa este cu adevărat impresionantă prin marea ei diversitate, atât din punctul de vedere al preţului, de la câteva zeci la câteva mii de lei, cât şi din punctul de vedere al materialelor din care sunt realizate, al fineţii şi simţului artistic cu care sunt lucrate.

Din această amplă ofertă se remarcă însă cameele Carada, aduse de curând şi în România de către magazinele You&Me.

 

Realizate în Italia, de compania CIRO SCHIAVO, a fraţilor Tommaso şi Mario Schiavo, moştenitori ai unei vechi tradiţii italiene, cameele Carada se bucura de un imens succes. Şi nu numai în Italia!

 

Dincolo de talentul şi de măiestria meşterilor ce le realizează, impresionează şi atenţia cu care sunt selecţionate materialele folosite - exemplare deosebite de coral, sidef, pietre şi metale preţioase.

 

Cameele Carada reprezintă adevărate opere de artă care te cuceresc cu frumuseţea lor izvorâtă din autentică tradiţie a meşterilor italieni de secol XIX.

 

Bijuteriile Carada se găsesc în magazinele You&Me şi în magazinul Mondo Gioielli.


Autor: Luminita Iliescu



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Parfum otrăvit

A acceptat invitaţia la nuntă de parcă n-ar fi avut loc de-ntors, i s-a părut aiurea să refuze. Nu era foarte apropiată de Cristina, se vizitau rar, mai ieşeau la o cafea… În şcoală fuseseră de nedesp... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

(Galilean journey in the footsteps of Jesus and beyond - the English version available just after the R... Citeste tot