Miruna Varvariuc-Chelemen: Visam să le ajut pe toate femeile să fie la fel de frumoase ca mama mea!

Arată ca un star de cinema, dar este medic primar dermato-venerolog, doctor în ştiinţe medicale. Însă, înainte de orice, Miruna Varvariuc-Chelemen e un om îndrăgostit de meseria sa, o femeie pătimaşă în tot ceea ce face, fie că-i vorba despre îndatoririle profesionale sau despre o conversaţie prietenească în care a acceptat să răspundă curiozităţilor mele  despre cum trebuie să ne îngrijim pielea pentru a o feri de boli şi pentru a-i păstra vreme cât mai îndelungată frumuseţea, tinereţea, prospeţimea.  

Boncafe: De ce dermatologie? Ce împrejurare te-a făcut să alegi specializarea aceasta, cum ai ajuns la concluzia că e domeniul potrivit ţie?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Pentru că de mică m-a pasionat frumosul sub toate aspectele lui și pentru că eu credeam (asta pe la 10-11 ani) că dermatologia este de fapt dermatocosmetică. Visam să am un salon de înfrumusețare la cele mai înalte standarde medicale și să le ajut pe toate femeile să fie la fel de frumoase ca mama mea!

Înainte de a intra la facultate, când mi-am dat eu seama ce presupune de fapt dermatologia, am realizat că, într-adevăr, că este cea mai mare provocare din medicină. Exceptând chirurgiile, pentru care am cel mai mare respect, dar care nu sunt pentru mine... nu mă pasionează!

Dermatologia este o specializare grea, cu multe provocări, diagnosticele diferențiale sunt piatra de încercare pentru orice dermatolog. Nici nu-ţi închipui ce presupune ca investigații, parte chirurgicală, colaborare între specialități! Este extrem de grea, dar și extrem de frumoasă, fascinantă aș spune! Îți oferă satisfacții majore ca medic, în momentul în care ai  rezolvat un caz. Pacientul în dermatologie este un pacient cu care trebuie să ții legătura în permanență. Există vorba aceea: „Boala de piele se tratează, nu se vindecă.” Mă ucid colegii mei dacă mă aud ce spun, dar chiar așa este... În dermatologie, legătura medic-pacient este mult mai trainică. Şi cred că este foarte clar că aici nu mă refer la dermato-cosmetică!

Boncafe: Ni s-a tot spus că e bine să mergem la doctor pentru controale de rutină, cu rol preventiv. La dermatolog de ce ar fi bine să venim chiar dacă nu avem o problemă concretă? Ce anume ar trebui să controlăm din când în când?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Este imposibil de spus „N-ai de ce să mergi la dermatolog pentru control de rutină!”.  Doamne iartă-mă, dar fiecare are o bubiță, un nev (aluniță, popular denumită ), un rid, o piele mai grasă sau mai uscată... Aşadar, dermatologului i se găsește oricând de muncă! Lăsând gluma la o parte, este absolut obligatoriu controlul, MĂCAR o dată pe an, la dermatolog, dacă ai mai mult de zece nevi (aluniţe) sau dacă măcar unul dintre puținii nevi existenți se modifică în vreun fel: culoare, formă , dimensiune... Chiar și cea mai mică modificare trebuie să o sesizezi medicului. Este deplorabil că nu se face mai multă propagandă în mass-media, este deplorabil că mor pacienți tineri cu nevi  transformați peste noapte în melanom, este deplorabil că unii nu înțeleg că NU au voie să se expună la soare, îndemn adresat unor pacienți care fac aceste controale dermato periodice, dar care nu reuşesc să înțeleagă simplul cuvinţel NU.

Ca să nu mai amintesc de... iartă-mă, Alina... imbecilitatea aceea împământenită în popor că, dacă umbli la aluniţă (o scoți chirurgical, adică), atunci se transformă în cancer! Au fost mame care şi-au băgat copiii-n mormânt, pentru că nu i-au dus la timp si n-au excizat acele aluniţe! Adevărate tragedii care ar fi putut fi prevenite!

Boncafe: Deci spune-mi un pic mai pe larg, când e cazul să ne îngrijoreze o aluniţă? Cum trebuie să arate ca să ne facă să fugim repede la medic?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Orice nev, chiar şi congenital, are potențial de transformare malignă, expus la soare, traumatizat prin frecare , lovire... sau chiar spontan. De aceea, orice mărire în dimensiune, orice modificare de culoare, formă , margini, orice traumatism local (rupere, agăţare, sângerare) vor fi raportate dermatologului sau medicului de familie care are obligația de a trimite pacientul la dermatologie. Nu farmacistei, nu amicilor, nu bunicilor (care-ți vor spune sigur „Vaaaaaaai, nu umbla la aluniță, nu te duce la doctor, că tembelul ăla a învățat toată viața numai ca să te taie pe tine!”). ABSURD! Trăim în secolul 21, cere-i bunicii reţeta ei de prăjitură, dar dacă-ți rupi vreo aluniţă, fuga la dermatolog, că-i BAI

Categoric, majoritatea acestor aluniţe rămân benigne până la adânci bătrâneţi, însă nu poți tu hotărî treaba asta... Există „persoane” care și-au tocit coatele pe băncile multor școli, persoane numite dermatologi , capabile să-ți poată spune dacă o aluniță este periculoasă sau nu, dacă o aluniță trebuie excizată sau nu! Chiar spunea o doamnă doctor dermatolog , un om pentru care eu am tot respectul : „Credeți că există o conjurație a dermatologilor în a vă scoate vouă alunițele degeaba?!”
Într-adevăr, 90% dintre pacienți sunt extrem de reticenți. Aceasta-i tragedia lor și disperarea noastră! Mă simt ca și Cassandra de multe ori, în fața lor. Vorbesc în van, nu mă cred în ruptul capului!
Iartă-mă că m-am hazardat şi am vorbit atât, dar e una dintre problemele dureroase...

Boncafe: Revenind la capitolul frumuseţe, ce ar trebui să facă femeile pentru tenul lor şi nu fac? Şi care-s cele mai mari greşeli pe care le putem face când vine vorba de îngrijirea pielii?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Una dintre greșelile majore când vine vorba de îngrijirea tenului este folosirea aceleiași creme pe toată fața! Niciuna, dar absolut niciuna dintre noi nu are tenul doar uscat sau doar gras. Există porțiuni uscate şi normale pe fața aceleiași paciente sau porțiuni grase şi normale sau, cel mai „rău”, toate trei variantele la aceeaşi persoană.

Și-atunci, normal că este absolut greșit să te dai cu cremă hidratantă unde ai și zone grase sau cu cremă antiseboreică unde ai şi zone uscate! În mod normal, trebuie folosite două tipuri de creme: antiseboreică pe zona T (majoritatea aveam această zonă cu tendință la a se îngrăşa sau a forma puncte negre) şi hidratantă pe zonele uscate sau normale. Mai trebuie folosită şi crema antirid unde este necesar... Ce să-ți spun, sunt multe de povestit aici... Vezi, iar ai nevoie de dermatolog dacă te preocupă cum arăți!

Un alt lucru de care ar trebui să vorbim este faptul că multe dintre noi consideră că, dacă nu se fardează, nici nu trebuie să se demachieze. Greșit! Categoric greşit! Cum bine știm, multe impurități, pe parcursul unei zile, ajung pe față, unde se depozitează și de unde trebuie îndepărtate! De aceea, demachierea cu o cremă, spumă sau soluție micelară demachiantă este absolut obligatorie.
Altă greșeală majoră: „Tenul meu nu are nevoie de cremă”! Ba da! Are! Și încă multă și urgentă nevoie! Cremele trebuie însă adaptate, așa cum am mai spus, fiecărui tip de ten . Toate „intemperiile” atmosferice (căldură, caniculă, frig, ger, ploaie, ninsoare) ne afectează tenul! Este zona permanent expusă, bineînțeles că are nevoie de-o cremă care s-o protejeze! Și obrajii copiilor mici, la orice ieșire din casă, mai ales pe perioada iernii, trebuie protejați cu o cremă emolientă (atenție , pe bază de apă termală, NU pe bază de plante).

Boncafe: Care crezi că e răul cel mai puţin rău – tenul foarte gras sau cel foarte uscat? Care e cel mai simplu de “normalizat”?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Eu consider că răul cel mai mic este un ten... mai gras, să zicem, nu chiar foarte gras... Tenul gras este tipul de ten care îmbătrânește cel mai greu! Așadar, prefer un ten cu tendințe seboreice, pe care-l tratez şi întrețin corect cu o cremă antiseboreică, toată viața, decât un ten uscat care se va rida urgent și pe care-mi va fi mult mai greu să-l reabilitez și să-l rejuvenez. E foarte adevărat că există o mulțime de terapii, de injectări care mențin tenul tânăr (și pentru tenul gras, și pentru tenul uscat), dar această rejuvenare trebuie făcută mult mai susținut și mai riguros în cazul tenului uscat, comparativ cu tenul gras.

Boncafe: Se ştie că toate tratamentele de înfrumuseţare sunt foarte scumpe, au apărut creme pe bază de caviar, măşti cu particule de aur... Chiar fac minuni aceste ingrediente? Merită să investim în astfel de produse de lux?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Cremele cu caviar și aur sincer nu-mi spun nimic! Se inventează tot felul de formule, se încearcă... Eu una nu-mi fac pacientele cobai! Dacă peste vreo 5-10 ani mă vor convinge, discutăm atunci şi promit că voi pleda în favoarea lor. Repet, dacă mă vor convinge!
Până atunci am o grămadă de creme testate şi răstestate pe care le recomand şi de care pacientele mele sunt absolut încântate! Nu spun că nu sunt deschisă la nou, din contră, dar deocamdată am la-ndemână cremele cu acid hyaluronic pentru hidratare și reîntinerire, creme care pe mine, una, m-au cucerit definitiv și ca dermatolog, şi ca „pacient”!

Boncafe: Sunt voci care susţin că produsele naturale sunt cele mai eficiente, că, dacă-ţi pui două felii de castravete pe pleoape, scapi de cearcăne. Cam care ar fi tratamentele naturiste, ieftine şi la îndemâna oricui, pe care le-ai recomanda?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Personal, nu recomand niciun tratament făcut acasă cu fructe, legume, plante în cataplasme sau alte minuni de genul acesta! Diferitele combinații făcute în casă pot să dăuneze, pentru că dau naștere unor reacții alergice pe care greu reuşim să le reparăm noi, dermatologii! Am foarte multe paciente cu dermite de contact la aceste leacuri băbești, așa că-ți spun că nu sunt de acord din cauza faptului că, de-a lungul anilor, am tratat o mulțime de astfel de dermite alergice. Partea proastă este că tenul, odată sensibilizat printr-o dermită de contact, foarte ușor devine un ten hipersensibil, pe care greu mai poți pune alte creme de întreținere, creme absolut necesare pentru menținerea pielii în limite normale.

Nici cu cremele pe bază de plante nu sunt de acord ! Conțin substanțe de stabilizare cu mare potențial alergen. De aceea, le recomand pe cele pe bază de ape termale, care sunt tot naturale, dar neavând nevoie de acei produși stabilizatori, sunt considerate a fi hipoalergene! 
Așadar, aceste leacuri băbești pe bază de plante, legume sau fructe le consider nu numai ineficiente, dar și dăunătoare!

Boncafe: Care crezi tu, în calitate de medic, că e cea mai importantă invenţie în dermatologie? Un produs sau un tratament care a revoluţionat acest domeniu.

Miruna Varvariuc–Chelemen: Sunt două lucruri total diferite : dermato-venerologia, specialitatea mea, și dermato-cosmetica.  Bănuiesc însă că despre partea cosmetică mă întrebi, așa că-ți voi răspunde: acidul hyaluronic sub orice formă, buvabil, injectabil, introdus în creme! Acidul hyaluronic nu e o descoperire el , în sine. Se ştie dintotdeauna că este o componentă extrem de importantă a tegumentului. Mă refer însă la modalitățile de a-l readuce în piele, prin aceste terapii de care-ți spuneam.

Boncafe: Ce părere ai despre tratamentele făcute în cabinetele de cosmetică? Până unde ar trebuie să meargă o cosmeticiană cu intervenţiile la nivelul tenului? Te întreb asta pentru că am întâlnit femei cărora li s-au extras punctele negre şi, după “curăţare”, faţa li s-a iritat şi mai rău...

Miruna Varvariuc–Chelemen: Limita între ce trebuie să facă o cosmeticiană și ce poate face un medic dermatolog este extrem de mare! Din păcate, puțini știu acest lucru, și atunci se ajunge la acele probleme majore despre care pomeneai. Există cosmeticiene excepționale, care știu exact ce pot, ce trebuie să facă și care sunt de un real ajutor medicului dermatolog. O cosmeticiană, de exemplu, nu are voie sub nicio formă să facă peelinguri medii, să injecteze sau să lucreze cu laserul! Este inadmisibil! Se fac cursuri grele, se dau examene MEDICALE pentru asta! (Nu știu dacă e corectă exprimarea, literar vorbind, dar prefer s-o folosesc, ca să înțelegem cu toții).

Boncafe: Coşuri, pete, cuperoză, varice... sunt probleme ale pielii care ţin de moştenirea genetică sau pot fi prevenite?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Există categoric o predispoziție familială (ereditară) pentru apariția Teleangiectaziilor şi a Venectaziilor (vasele mici sau mari  „sparte”, de pe picioare, mai ales). De fapt, nu sunt niște vase sparte, sunt niște vase, niște capilare, mai bine zis, care sunt situate foarte superficial în piele, fiind vizibile, inestetic vizibile! Tratamentul constă în laserterapie, topice locale, medicamentaţie orală și, în cazurile grave, care degenerează ajungând la formarea varicelor, terapia chirurgicală şi/sau scleroterapia.

Boncafe: În final, descrie-mi, te rog, un ritual corect de îngrijire a tenului –dimineaţa, în cursul zilei, seara. Ce etape nu trebuie sărite, ce produse n-ar trebui să lipsească din setul nostru de cosmetice?

Miruna Varvariuc–Chelemen: Iată etapele, aşa cum le văd eu: 1. Spălare cu apă chioară! 2. Aplicarea cremelor în funcție de ten, și spun „cremelor” pentru că, repet, niciuna dintre noi nu avem pe toată fața aceeași structură tegumentară (am explicat mai sus). 3. Fardare (pentru cele care se fardează). 4. După-amiaza sau seara: demachiere obligatorie! 4. Aplicarea cremei de seară.
Și, o dată pe săptămână, tot în funcție de ten și de recomandările dermatologului, masca de curățare. Pentru cele cu tenul foarte gras, o dată pe an, o cură de peeling mediu. Pentru femeile cu tenul uscat sau ridat, o dată pe lună terapie injectabilă cu aminoacizi şi acid hyaluronic.


Autor: interviu de Alina Grozea

  1. Alina Grozea
    12-02-2012 10:29

    Asa e, Stefania, Miruna e un om special si am invatat multe lucruri de la ea! te mai asteptam pe Boncafe. :)
  2. Stefania T.
    08-02-2012 05:53

    Felicitari pentru articol! Nu stiam ca, cremele pe baze de plante, fructe au un risc. Multumesc! Miruna este un om minunat!


Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Parfum otrăvit

A acceptat invitaţia la nuntă de parcă n-ar fi avut loc de-ntors, i s-a părut aiurea să refuze. Nu era foarte apropiată de Cristina, se vizitau rar, mai ieşeau la o cafea… În şcoală fuseseră de nedesp... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

(Galilean journey in the footsteps of Jesus and beyond - the English version available just after the R... Citeste tot