Machiaje semipermanente marca Diana Gulan
În noiembrie, estetician Diana Gulan invită doamnele şi domnişoarele la cabinetul propriu, pentru a se bucura de servicii speciale de machiaj semipermanent (tatuaj make-up).
Astfel, până pe 29 noiembrie 2010, doamnele şi domnişoarele care îşi doresc un look proaspăt şi o privire care să îi surprindă pe cei din jur, pot apela la Diana Gulan pentru tatuajul make-up al pleoapelor la un tarif cu totul special de 390 lei.
Tatuajul pleoapelor este o tehnică de pigmentare semipermanenta, care constă în conturarea şi accentuarea liniei genelor pentru obţinerea efectului de gene foarte dese şi, opţional, trasarea unei linii de contur de tip “eye liner”, ce corectează şi înfrumuseţează forma ochiului. Pigmenţii acoperă o gamă largă de culori şi nuanţe (violet, maron, gri, verde, albastru şi negru) şi sunt aleşi în funcţie de culoarea ochilor, pielii şi părului.
Tatuajul are o durată de 3-5 ani şi se poate reface periodic.
Tatuajul pleoapelor este o tehnică sigură, perfect igienică şi se efectuează cu un aparat ultraperformant, folosit şi de către medici pentru intervenţii de mare fineţe.
Diana Gulan, estetician, este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai experimentaţi specialişti în machiajul semipermanent (tatuaj make-up) din România, are la activ multiple specializări în dermato-cosmetică şi make-up în ţară şi în strainate (Franţa, Israel, Germania, Grecia, Italia) şi este recunoscută pentru rezultatele excelente în tatuajul profesionist al buzelor, sprâncenelor şi ochilor.
Diana Gulan şi-a înfiinţat propriul cabinet în urmă cu 9 ani, oferind consultanţă de specialitate şi o diversitate de servicii profesionale de o calitate excepţională.
În anul 2003, Diana Gulan şi-a lansat propria şcoală de cosmetică, Şcoala de Cosmetică şi Machiaj Profesional Fancy, acreditata de Ministerul Muncii, reunind într-o echipă de profesionişti nume binecunoscute în domeniul medical şi cosmetic.
Diana este senior trainer şi predă cursurile de tehnică cosmetică, de cosmetologie în cadrul cursului de machiaj şi cursurile de specializări. De asemenea, susţine multiple seminarii teoretice şi practice. De-a lungul timpului, şcoala a format peste 700 de specialişti, cei mai mulţi având azi o reputaţie naţională sau internaţională.
Cabinet Diana Gulan
Calea Călăraşi 180, Bucureşti.
Program de lucru: luni- vineri, 11:00- 21:00, sâmbătă, 9:00- 16:00.
Pentru programări, sunaţi la 0733/696 496.
www.dianagulan.ro
Autor: Luminita Iliescu
Adauga comentariu
Blogurile BonCafe
Frustrarea, cel mai mare obstacol
Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot"nu oala cu laptele-faptele"
Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa a la long ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste totE vina mea...
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste totHocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!
Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste totScrisori nescrise
Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste totI'm not here
Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste totPeriplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai
Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot

















