„Nu am pretenţia că voi aduce lucruri extrem de noi în prim plan, dar pot să spun că voi dezvălui tot ce ţine de acel “savoir faire” al meu - interviu cu Alexandru Abagiu
Pentru prima dată în România, make-up artistul cu experienţă internaţională, Alexandru Abagiu, a decis să-şi împărtăşescă secretele şi trucurile profesionale cu specialiştii din domeniul frumuseţii. Seminarul "Masterclass by Alexandru Abagiu” se va desfăşura ca parte integrantă a manifestării expoziţionale Cosmetics Beauty Hair 2011.
Această sesiune educaţională va avea loc în două reprize: 15 Septembrie de la 15.00 la 19.00 şi în data de 18 Septembrie de la 13.00 la 17.00, în sala Brâncuşi (H2) din cadrul complexului expoziţional Romexpo, Bucureşti.
Tematica seminariilor este una tehnico-profesională, Alexandru abordând subiecte de maxim interes într-un show demonstrativ de 4 ore, în urma căruia participanţii vor primi diplome de participare şi vor avea posibilitatea de a adresa întrebări şi de a discuta direct cu Alexandru despre problemele întâlnite în meseria de make-up artist.
De la tehnicile consacrate în machiajul ochilor, explicate şi demonstrate pas cu pas, până la revoluţionarul airbrush şi folosirea acestuia în ridicarea standardului profesional şi perfectarea tehnicilor clasice, toate aceste ingrediente "must have" pentru un profesionist vor fi demonstrate pentru prima dată în România.
Alte tematici dezvoltate în cadrul acestui masterclass interactiv sunt: Tonalităţile naturale ale feţei; Lumina şi temperatura de culoare; Tehnici de corectare a sprâncenelor; Pas cu pas - acoperirea sprâncenelor; 5 forme clasice în machiajul ochilor: Linia Italiană, Haloul/Smokey Eyes, Banana închisă, Banana deschisă, Machiajul Hollywood.
Alexandru a răspuns la câteva întrebări legate de Masterclass by Alexandru Abagiu, eveniment unic în România:
Ce te-a determinat să iniţiezi acest proiect?
Alexandru Abagiu: Pentru mine educaţia în universul machiajului a constituit una dintre principalele preocupări, încă de acum 15 ani când am început să lucrez în acest domeniu. La acel moment, doar în străinătate pentru că era inexistentă în România şi foarte costisitoare din punct de vedere financiar, iar acum, în 2011, pentru că standardul acestei meserii aşa cum a fost ea implementată la noi în ţară de diferite şcoli de machiaj şi cosmetică, unele serioase, dar în egală măsură foarte multe axate pe profit imediat şi mai puţin pe îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, lasă de dorit.
Mă întâlnesc foarte des cu întrebarea: "pe când o şcoală de machiaj Alexandru Abagiu?”. Răspunsul este simplu: programul extrem de încărcat şi şedinţele foto sau evenimentele care mă trimit dintr-un colţ în altul al lumii fac practic imposibilă o astfel de instituţie. Mai ales că, în ceea ce mă priveşte, am ţinut tot timpul proiectele personale sub o atentă observaţie pentru că mă consider un perfecţionist, lucru pe care sper să-l demonstrez încă o dată cu acesta sesiune de Masterclass pe care o pun la cale de peste 5 luni.
Este informaţia la care eu nu am avut acces la mine în ţară atunci când am avut nevoie de ea şi pentru care am investit enorm în şcoli de machiaj şi cursuri de perfecţionare în străinătate pentru a fi mai bun în ceea ce fac.
Cui se adresează acest proiect?
Alexandru Abagiu: Aceste seminarii de make-up dedicate profesioniştilor au ca şi scop o mai bună structurare a informaţiei, precum şi familiarizarea cu cele mai noi tehnici în domeniul cosmeticelor. Cred cu sinceritate că un astfel de seminar este binevenit atât pentru începători cât şi pentru cei cu mai multă experienţă în domeniul machiajului sau al cosmeticii. Fie că în business-ul de salon, patronii colaborează cu make-up artişti pentru a oferi un plus clientelei sau departamentul de cosmetică include servicii de machiaj, acest seminar este gândit să ofere angajaţilor acestora o informaţie structurată, completată cu demonstraţii live, step-by-step, ale tehnicilor prezentate.
De asemenea, Masterclass-ul poate fi un plus şi pentru hairstyliştii care lucrează în culisele prezentărilor de modă sau în studiourile foto, alături de fotografi şi make-up artişti, pentru a înţelege mai bine meseria celor cu care fac echipă şi pentru a fi în măsură să ceară anumite look-uri de mult timp standardizate pe plan internaţional.
Nu am pretenţia că voi aduce lucruri extrem de noi în prim plan, dar pot să spun că voi dezvălui tot ce ţine de acel "savoir faire" al meu. Voi vorbi despre instrumentele pe care le selectez din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi în egală măsură voi dezvălui atuurile din mâneca unui profesionist care a selectat mult până să decidă că un anume produs sau o anume tehnică funcţionează şi că funcţionează impecabil aş putea adăuga, pentru mine. În plus, pentru că îmi doresc ca ochii participanţilor să prindă toate detaliile demonstraţiilor aşa cum şi eu la rândul meu am “furat” mişcări sau trucuri de la marii make-up artiştii cu care am avut şansa să lucrez sau de la care am putut să învăţ ceva, fiecare participant va primi un desfăşurător detaliat al tehnicilor demonstrate.
Ce ne poţi spune despre colaborările cu vedetele?
Alexandru Abagiu: La un seminar similar cu cel de acum din Septembrie de la Romexpo, seminar pe care l-am ţinut la NY în Martie anul acesta, în cadrul IBS, am fost întrebat de participanţi dacă a lucra cu vedete constituie un avantaj tehnic sau din contră o etichetă publicitară adăugată numelui, lucru nu foarte bine perceput în SUA. Pentru mine, cei 6 ani de experienţă activă în cadrul Festivalului de Film de la Cannes şi a lucra direct cu Jane Fonda sau Claudia Shiffer, Faye Dunaway, Goldie Hawn, Salma Hayek, Mikey Rourke sau oricare dintre manechinele de top precum Karolina Kurkova sau Doutzen Kroes constituie în primul rând o dovadă a profesionalismului, pentru că nu vorbim de oameni normali sau uşor de mulţumit, sunt personalităţi cu o anumită imagine publică pe care şi-au câştigat-o cu greu şi ştiu exact care sunt ingredientele care funcţionează pentru ele; au doar nevoie de expertiza unui superprofesionist care să pună în practică sub presiunea timpului acea reţetă. Eu cred că am reuşit, din moment ce de fiecare dată când revin în acest mediu, de la an la an, mă aşteaptă în avans din ce în ce mai multe bookinguri. În plus, am şi avut foarte multe de învăţat, în special de la actriţele mai în vârstă, trucuri despre cum să nu se strângă fondul de ten sau cum să împrospătezi aspectul feţei cu 20 de ani sau cum să lucrezi cu plasturi de lifting, lucruri despre care voi vorbi pentru prima oară la aceste masterclassuri.
La ce te aştepţi de la publicul acestor seminarii?
Alexandru Abagiu: Mă aştept să văd o nouă generaţie de profesionişti pregătiţi să mă bombardeze cu tot felul de întrebări tehnice pertinente, mă aştept la cazuri specifice despre care să vorbim şi pe care să le pot elucida şi mă aştept la un public odihnit şi pregătit să acumuleze un bagaj foarte mare de informaţie extrem de preţioasă despre care să primesc feed-back pozitiv odată ce au avut ocazia să pună în practică sfaturile şi tehnicile expuse şi să constate că, uneori, detaliile fac diferenţa.
Informaţii despre tematică şi rezervări la numărul 021-2329779 sau 0762.698.079.
Biletele vor fi disponibile la casieriile Romexpo începând cu data de 15 Septembrie, prima zi a evenimentului.
Mai multe informaţii despre Alexandru şi universul său artistic pe www.alexandruabagiu.com sau facebook.com/alex.abagiu.
Autor: Luminita Iliescu
Adauga comentariu
Blogurile BonCafe
Frustrarea, cel mai mare obstacol
Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot"nu oala cu laptele-faptele"
Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa a la long ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste totE vina mea...
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste totHocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!
Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste totScrisori nescrise
Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste totI'm not here
Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste totPeriplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai
Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot

















