Interviu cu dr. estetician Călin Doboş

Deşi foarte tânăr, dr. Călin Doboş este un cunosut chirurg estetician în cadrul clinicii Hyperion din Galaţi şi în cadrul Centrului Medical Focus din Bucureşti care, după mai multe stagii de pregătire în străinătate, aplică în România noi tehnici chirurgicale ce presupun combinarea mai multor intervenţii în una singură, cu ajutorul cărora scade semnificativ timpul de anestezie, de spitalizare dar şi de recuperare post operatorie. Cunoaşterea extrem de bine a tehnicii chirurgicale împreună cu îndemânarea chirurgului garantează o intervenţie chirurgicală asociată, cu rezultate spectaculoase.

 

BoncafeImplanturile cu silicon sunt la mare căutare în rândul reprezentantelor sexului frumos.

În ultimii ani, mii de femei au apelat la astfel de intervenţii. Care credeţi că este cea mai frecventă motivaţie pentru care femeile se supun unei intervenţii de mărire a sânilor?
 
Dr. Călin Doboş: Motivaţia care le îndeamnă pe femei să recurgă la operaţia de mărire de sâni este dorinţa de a avea un fizic perfect, lipsa încrederii în propria imagine, sau doar dorinţa de a ieşi în evidenţă cât mai mult. Sânii sunt simbolul frumuseţii, motiv pentru care feminitatea este asociată cu un bust proeminent şi frumos conturat.
 
Boncafe: Ce ar trebui să ştie pacienta înainte de a-şi face o astfel de operaţie?
 
Dr. Călin Doboş: Pacienta trebuie să fie conştientă că există riscuri, complicaţii, dar beneficiile sunt cele care îşi spun cuvântul. Implanturile deşi au garanţie pe viaţă, sânul nu are, iar ca urmare a modificărilor ce pot apărea, este posibil să fie nevoie de o nouă intervenţie după un anumit interval de timp.
 
Boncafe: Ce riscuri implică intervenţia?
 
Dr. Călin Doboş: Pacienta trebuie să ştie că pentru intervenţia de mărire a sânilor exista riscuri comune oricărei operaţii chirurgicale: hemoragie, infecţie, necroza, desprinderea operaţiei, cicatricea vizibilă. Problemele apar rar, mai ales dacă se utilizează aparate cu radioplasmă dedicate.
Exista şi riscuri specifice implanturilor: poziţii diferite de iniţial, rotire, contracţie capsulară, vizibilitatea implantului, dublu contur.
 
 
Boncafe: Cam la ce costuri ajunge o operaţie de mărire a sânilor?
 
Dr. Călin Doboş: Preţurile pleacă de la 2.500 de euro şi ajung la 3.000 (cu cele mai scumpe implanturi). Preţurile includ internare (o zi), corset, controale, pansamente etc., până la vindecare clinică. Există clinici care fac intervenţia şi cu mai puţin, dar calitatea implantelor este nulă.
 
Boncafe: Chirurgia pleoapelor este una dintre cele mai spectaculoase intervenţii chirurgicale estetice. Este o intervenţie grea sau care implică riscuri?
 
Dr. Călin Doboş: Blefaroplastia este o intervenţie mai grea sau mai uşoară, în funcţie de vârsta pacientului şi de cât de afectată este zona de trecerea timpului.
Orice intervenţie chirurgicală implică riscuri. Blefaroplastia trebuie efectuată de un chirurg cu experienţă, astfel riscurile sunt minore. Sângerarea este cea mai frecventă, dar folosirea manevrelor potrivite şi a intrumentarului specializat face ca apariţia sângerării să poată fi evitată.
 
Boncafe: Ce rezultate se pot obţine în urma unei astfel de intervenţii şi care sunt costurile operaţiei?
 
Dr. Călin Doboş: Rezultatele includ eliminarea pliurilor de piele şi a punguţelor de grăsime de la nivelul pleoapelor, ridicarea pleaoapelor, pentru un chip întinerit. La clinica Hyperion costul unei intervenţii variază între 600-800 de euro, în funcţie de caz. 
 
Boncafe: După cât timp se pot relua activităţile obişnuite?
 
Dr. Călin Doboş: Între 5 şi 7 zile. Firele de sutură se îndepărtează la 5 zile după operaţie, iar eventualele echimoze dispar în aproximativ o săptămână. În mod normal, la 3 zile de la efectuarea operaţiei se poate relua activitatea obişnuită, dar este contraindicat efortul.
 
Boncafe: Ştiu că faceţi şi operaţii pentru eliminarea problemelor respiratorii. Care este cea mai comună operaţie efectuată în cabinetele dumneavoastră?
 
Dr. Călin Doboş: Septo-rinoplastia este cea mai comună intervenţie de acest gen, care permite ameliorarea problemelor respiratorii prin eliberarea pasajelor respiratorii înguste, sau cu obstacole, pentru a permite o respiraţie normală şi fără probleme. 
 
Boncafe: Ultima modă în rândul bărbaţilor este implantul de pectorali. Aveţi pacienţi în acest sens şi ce fel de bărbaţi vă trec pragul pentru a-şi face un implant cu silicon?
 
Dr. Călin Doboş: Implantul de pectoral poate fi considerat un trend în materie de chirurgie estetică, iar pacienţii care apelează la implantul de pectoral se împart în mai multe categorii. Unii bărbaţi aleg un astfel de implant din raţiuni strict estetice – un bust „lucrat” fără efort fizic, în timp ce în alte cazuri raţiunea este medicală – muşchiul pectoral este sub-dezvoltat, atrofiat. Numărul doritorilor de implanturi de pectoral este în creştere, semn că tot mai mulţi bărbaţi sunt interesaţi de chirurgia estetică.
 
Boncafe: Care este cea mai importantă inovaţie în domeniul chirurgiei plastice din ultimul an, care a avut un impact deosebit asupra clientelor dumneavoastră?
 

Dr. Călin Doboş: Pot spune că intervenţiile chirurgicale asociate sunt ultima noutate din domeniul chirurgiei. Cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale asociate scade semnificativ timpul de anestezie, de spitalizare, dar şi de recuperare post operatorie. Cunoaşterea extrem de bine a tehnicii chirurgicale împreună cu îndemânarea chirurgului garantează o intervenţie chirurgicală asociată, cu rezultate spectaculoase. 

Autor: intreviu de Luminita Iliescu



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!

Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot