Catrinel Menghia şi Marius Bărăgan, o colaborare inedită

Catrinel Menghia, supermodelul român care a setat noi standarde în industrie pe tot mapamondul, s-a întors în ţară pentru un proiect special semnat Alexandrion Grup. Acesta este realizat împreună cu unul dintre cei mai titraţi fotografi din România, alături de care Catrinel lucrează de peste 10 ani, Marius Bărăgan.

Timp de două zile, Catrinel Menghia a fost înconjurată de o echipă de profesionşti condusă de Marius Bărăgan. Conceptul proiectului şi experienţa acumulată împreună în 10 ani de colaborare au făcut ca rezultatul acestei sesiuni foto să fie impresionant şi în aceeaşi măsură foarte natural.

În cei 10 ani de carieră am văzut multe concepte, însă rar ca acesta al atmosferei Greciei antice. Am pozat o singură dată un concept al Romei antice, dar nu al Greciei. Din acest punct de vedere este un concept nou pentru mine şi îl apreciez în mod deosebit. De fapt, cred că echipele creative şi de producţie se feresc în general de astfel de abordări pentru că necesită multă energie din partea tuturor celor implicaţi. Aici este un caz fericit în care brandul Alexandrion se lipeşte ca o mănuşă pe acest concept. Cel mai mult mi-a plăcut scena cu zeiţa Nike, pentru ca este zeiţa victoriei şi este înaripată”, a declarat Catrinel Menghia.

Un profesionist dedicat în totalitate fotografiei, Marius Bărăgan îşi exprimă viziunea artistică prin obiectiv, fiind modalitatea prin care îşi răspunde la întrebările ce înseamnă a trăi şi a simţi lumea reală ca un artist.

Ceea ce am admirat la ea mereu este că nu s-a schimbat absolut deloc în comportament şi mereu când a intrat în studioul meu am ştiut că se simte bine”, a povestit fotograful despre relaţia specială pe care o are cu Catrinel Menghia: prieten şi coleg de muncă.

Din dorinţa de a ilustra cât mai bine ţinutele vestimentare antice, atmosfera de la şedinţa foto a fost una caldă şi la propriu şi la figurat. Toate modelele au purtat doar pânze foarte fine şi accesorii care le-au pus în valoare senzualitatea şi feminitatea.

Conceptul este unul inedit, cu multă imaginaţie şi curaj. Este greu să pot spune care dintre scene mi-a plăcut cel mai mult. Fiecare are complexitatea ei şi în acelaşi timp spectaculozitatea basoreliefurilor greceşti. Mie unul mi-au plăcut toate şi cred că vor stârni multă admiraţie”, a subliniat Marius Bărăgan.

Acest proiect unic se încadrează în trendul Alexandrion Grup de a folosi ca şi endorseri peronalităţi din lumea modei şi cinema-ului, dorind să dea astfel un plus de savoare vieţii.

Alexandrion Grup România este creatorul pieţei de brandy în România. Alexandrion a devenit una din cele mai importante companii din România prin rolul său dinamic pe piaţa băuturilor alcoolice. Continunând o tradiţie a băuturilor fine, Alexandrion Grup România a parcurs un drum lung de la rădăcinile sale mediteraneene şi până în Europa de Est. În călătoria sa a întâlnit diferite culturi, obiceiuri şi tradiţii care definesc azi produsele companiei. Alexandrion este o campanie internaţională, comercializând produsele sale în peste 15 pieţe importante de pe glob. Câteva din cel mai apreciate produse sunt: Alexandrion Brandy, Alexandrion 7 stele, Alexandrion 5 stele, Vinarsul Brâncoveanu XO şi Brâncoveanu VSOP, populara băutură tip brandy Cava D’Oro, Vodka Alexander şi băutura tip vodka Kreskova.


Autor: Luminita Iliescu



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!

Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot