Viscol de gânduri
Mi-ar place să spun că mi se umple sufletul cu zâmbete, cu bucurie, dar n-am motive să zâmbesc … Totuşi, mă surprind zâmbind… de ce oare?
Încerc să-mi pătrund gândul care îmi zboară atât de departe… reflexiile trecutului se întrepătrund cu cele ale prezentului… gânduri… amintiri… regrete… teamă … dorinţă… lacrimi… zâmbete… râs de copil… bucurie… Simt toate acestea la un loc şi nu înţeleg de ce.
Simt că mă las purtată pe paşii şterşi ai timpului şi că mă depărtez tot mai mult şi în acelaşi timp mă apropii.
Fulgii de zăpadă zboară viscoliţi în toate direcţiile, asemeni gândurilor mele…
Uneori simt că nu ştiu ce vreau… alteori ştiu exact ceea ce-mi doresc… de fiecare dată când amalgamul de gânduri nu-mi dă pace, mi-aduc aminte de când ne-am văzut prima oară.
Mă zbăteam între dorinţă şi raţiune … între sparanţa de lumină şi certitudinea de întuneric, exact ca şi acum. Şi îmi era la fel de greu… închidem ochii şi nu găseam puterea să-i redeschid … parcă mi-era teamă de ceea ce aveam să vad, de ceea ce aveam să simt, de propria-mi decizie.
Privesc din nou fulgii împrăştiaţi haotic, precum gândurile mele… îmi amintesc acele momente şi le retrăiesc cu aceeaşi intensitate şi-mi reamintesc cum am închis ochii şi am renunţat la orice fel de raţiune în favoarea dorinţei. Am ales să fiu egoistă, să încerc să gust savoarea fericirii.
Deschid fereastra… fulgii de zăpadă pătrund înăuntru, mi se aşază pe faţă, pe umeri, reci ca o binecuvântare. Viscolul îmi împrăştie părul, îmi şopteşte cuvinte indescifrabile… cuvinte nerostite… cuvinte care s-au pierdut când te simţeam aproape, când mă priveai, când mă mângâiai… cuvinte care au murit la strigătul meu de iubire şi-au renăscut atunci când sufletul striga după tine, când inima murea de dorul tău.
Ninge… ninge cu fulgi mici şi viscoliţi… asemeni primului viscol de doruri, asemeni primului viscol de calde mângâieri, asemenea primului viscol de fericire, asemenea primului viscol de cuvinte de iubire… asemenea primului viscol de gânduri… la ceas de bilanţ şi la cumpăna anilor.
Autor: Lorena
-
VIS29-12-2010 09:49
Doamne Lorena câtă dreptate ai în tot ceea ce ai simţit. M-am regăsit în fiecare cuvânt, în fiecare trăire, în fiecare dorinţă... am să continui cu nişte versuri ale Tatianei Stepa... "care anotimp, ce aniversare, am îmbătrânit, iarna rău mă doare"...
Adauga comentariu
Blogurile BonCafe
Frustrarea, cel mai mare obstacol
Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot
"nu oala cu laptele-faptele"
Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa a la long ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot
E vina mea...
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot
Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!
Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot
Scrisori nescrise
Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot
I'm not here
Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot
Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai
Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot
