Când milionarii se tem de moarte

Prin iarna lui 1996 construiam un pod, undeva în Moldova şi ca orice şef de şantier în România, aveam foarte mult timp liber, pentru că muncitorii ştiau mai bine ca mine ce aveau de făcut. Aşa că mă retrăgeam în baraca mea de metal neizolată şi mă încălzeam la gura sobei, citind din operele nemuritoare ale lui Vladimir Tismăneanu.
 
Pe vremea aia nu ştiam că va ajunge să-l apere cu pieptu-i de aramă pe Matroz, iar scrierile lui mi se păreau interesante. Una din frazele care mi-au rămas în minte, venea dintr-o carte care trata Glastnost şi Perestroika. Nu-mi amintesc exact citatul, dar ideea era următoarea:
"Cei care vor profita primii de căderea Statului Sovietic va fi Intelighenţia, eşalonul doi al Partidului Comunist Sovietic. Acele feţe necunoscute marelui public, dar cu relaţii întinse în KGB. Ei vor face miliarde de dolari într-un stat slab şi fără legi, dominat de corupţie. Dar odată averile făcute, vor încerca să şi le consolideze pe căi legale. Abia atunci statul va deveni puternic, când acei miliardari se vor uni şi vor promova legi care să le protejeze averile. În acest mod, ei vor deveni cinstiţi şi averile lor corecte. Iar moştenirea lăsată copiilor lor va fi inatacabilă pe căi legale.’’
 
Dincolo de sentimentele de oarece dezgust pe care îl am astăzi faţă de Tismăneanu, fiu de mari comunişti care ţine lecţii de anti-comunism, trebuie să recunosc că omul are viziune şi cunoaşte. Cartea pe care o citeam, fusese tipărită în 1994, înainte de războiul de separare al Ceceniei şi într-o perioadă în care Federaţia Rusă era condusă de Boris Elţân, iar oligarhi ruşi ca Berezovsky, Hodorkovsky, Smolensky sau Fridman nu apăruseră încă.
 
În anii ce au urmat, citatul ăsta din cartea lui Tismăneanu mi-a venit în cap în mod repetat de câte ori am auzit de privatizări frauduloase în România şi în timpul ultimei campanii electorale când Băsescu acuza mogulii de toate relele posibile. Căci numai un orb n-ar vedea că respectivii moguli au ajuns în următoarea fază, cea în care încearcă să-şi protejeze averile. Ceea ce nu-i neapărat rău, dar este spectaculos. Mai ales prin prisma textelor lui Tismăneanu.
 
Eu nu sunt prieten cu moguli. Dar am prieteni care sunt milionari. Nu neapărat multi-zeci sau sute milionari, dar nimeni din jurul lor şi nici chiar ei înşişi nu neagă că sunt milionari. Spre deosebire de moguli cu care nu am contacte personale ca să pot să fac comparaţie, am observat la prietenii mei milionari o altă fază, la fel de spectaculoasă ca cea de protejare a averilor prin lege.
 
A început să le fie frică de moarte!
 
Nu râdeţi, că nu-i de râs. Nu pun în discuţie modul în care oamenii au făcut avere. Unul a făcut afaceri cu petrol şi a călcat embargoul cu Iugoslavia, altul a manipulat bonuri de compensare şi energie - pe vremea PSD-ului s-au făcut averi uriaşe din compensări, mai ales că toată economia era în blocaj şi numai „iniţiaţii” ştiau şi puteau s-o deblocheze, contra unor comisioane fabuloase. Un al treilea a câştigat 5 milioane numai pentru că şi-a vândut făbricuţa şi terenul pe care îl deţinea unui lanţ de mall-uri care a dărâmat-o şi a trântit acolo unul din cele mai mari complexe comerciale din Moldova.
 
Până prin 2008 la început, toţi făceau bani cu două mâini. Cei care au înflorit pe vremea PSD au rupt norii pe vremea PNL. La fel ca mogulii lui Băsescu, care şi-au mărit averea de cinci ori în timpul mandatului lui El Capitan. Dar cu nişte costuri. Sănătatea! Stressul era atât de mare în mijlocul acestei economii cu picioare de lut, riscul de a fi înghiţit de un peşte mai mare şi de pierdere a averii atât de prezent, încât respectivii s-au ales cu nişte boli pe fond nervos. Atacuri de panică, pre-infarct, boli de piele, boli ale aparatului respirator, etc.
 
N-a murit niciunul, dar am remarcat de prin 2008 încoace ca a început să le fie frică să nu cumva să moară şi să nu poată să se bucure de banii pe care i-au strâns. Motiv pentru care au lăsat-o mai moale cu implicarea în afaceri, au delegat la oameni de încredere - rechini tineri care abia aşteaptă să le ia locul - o mare parte din conducerea acestor afaceri şi au început să-şi dedice tot mai mult timp lor înşişi. S-au abonat la reviste medicale, mănâncă din ce în ce mai sănătos şi chiar au apelat la diete. De câte ori vorbesc cu ei, sunt ba la Paris, ba la ski în Austria, ba în Thailanda la soare. Iar e-mailurile lor sunt pline de învăţăminte seif pentru sănătate. Nu mai beau până cad sub masă, nu mai pierd nopţile, nu mai mănâncă ca porcii numai mâncăruri grase. Unul chiar s-a mutat în sudul Franţei de tot şi nici măcar nu mai face afaceri în România. Şi-a cumpărat o vie mai mică şi s-a făcut vinicultor şi-mi trimite odată pe lună mailuri instructive despre binefacerile vinului roşu, aşa cum le-a învăţat şi el de pe la francezii din zonă.
 
Pur şi simplu, unii milionari au început să aprecieze viaţa!
 
(sursa: cafeina.ro)


Autor: stash



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!

Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot