Bunele maniere la masă
Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 25 iunie, de la ora 10.30, la Hotel Marriott, la un curs intensiv despre Bunele maniere la masă.
Dintre toate regulile codului bunelor maniere, dintre toate ”aşa da”-urile şi “aşa nu”-urile pe care ne străduim să le respectăm în viaţa de zi cu zi, cele mai variate şi numeroase, dar uneori şi cele mai confuze pot fi uzanţele legate de bunele maniere la masă.
Dacă nu sunteţi siguri care pahar este cel pentru vinul alb şi care este cel pentru vinul roşu, dacă aveţi nedumiri despre modalitatea de aranjare a tacâmurilor pe masă, dacă aveţi întrebări legate de cine intră primul într-un restaurant şi cum ne aşezăm la masa atunci când suntem într-un grup numeros, vă aşteptam să învăţăm împreună “arta mânuirii” bunelor maniere la masă. Vom discuta şi vom încerca să înţelegem de ce cunoaşterea bunelor maniere la masa este atât de importantă, de ce comportamentul elegant şi manierat la masă nu este demodat şi cât de importantă a devenit stăpânirea acestor reguli pentru viaţa profesională şi personală a fiecăruia dintre noi.
Prezentările vor fi însoţite de demonstraţii practice de aranjare a mesei, dar şi de discuţii privind manierele de adecvare a comportamentului şi a regulilor în funcţie de situaţia în care ne aflăm, de persoanele de care suntem însoţiţi şi modalitatea de a administra situaţii delicate care se pot ivi în jurul unei mese.
Iată despre ce vom vorbi:
*Ţinută la masă – Cum ne aşezăm şi cum ne comportăm la masă;
*Invitaţia la masă – Regulile de aşezare a invitaţilor în jurul mesei;
*Rolul şi responsabilităţile gazdei în cazul unei invitaţii la masă;
*Aranjarea mesei – Alegerea şi aranjarea tacâmurilor, a farfuriilor şi a paharelor în funcţie de ocazie şi de tipurile de mâncare servite;
*Tipologia tacâmurilor;
*Aranjarea mesei pentru micul dejun, pentru prânz şi cina;
*Alegerea băuturilor şi servirea acestora la masă;
*Tipologia paharelor şi a recipientelor pentru servitul băuturilor;
*Invitaţia la restaurant – Bunele maniere la restaurant;
*Mesele festive – Bunele maniere şi ocaziile formale.
Atelierul durează 5h, cu o pauză după primele 2h şi jumătate.
Lector: Silvia Timofte
Data: 25 Iunie 2011; Ora: 10.30
Cost: 100 lei (include coffee break)
Locaţie: Hotel Marriott
Înscriere la contact@victoriei.ro
Autor: Luminita Iliescu
-
14-11-2011 21:43
un program pentru aranjat invitatii la mese http://www.cataloginvitatii.ro/invitatii-nunta/?p=41
Adauga comentariu
Blogurile BonCafe
Frustrarea, cel mai mare obstacol
Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot"nu oala cu laptele-faptele"
Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa a la long ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste totE vina mea...
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste totHocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!
Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste totScrisori nescrise
Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste totI'm not here
Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste totPeriplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai
Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot

















