Tradiții de Bobotează

Creştinii ortodocşi prăznuiesc pe 6 ianuarie Botezul Domnului, sau Boboteaza, zi ce marchează sfârşitul ciclului de sărbători dedicate Anului Nou. Sărbătoarea reprezintă botezul - scufundarea de trei ori în apa Iordanului a Mântuitorului Isus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul.

În toate bisericile şi mănăstirile româneşti se face sfinţirea "Apei celei Mari", numită în popor agheasma mare şi considerată de creştinii ortodocşi miraculoasă.
 
De Bobotează are loc prima Teofanie, adică arătarea Sfintei Treimi, de la venirea în lume, ca om, a Fiului lui Dumnezeu. În acea clipă, cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt, în chip de porumbel, a stat deasupra Mântuitorului, iar glasul Tatălui Ceresc s-a auzit zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit", iar Fiul primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, în Iordan.
 
Sărbătorirea Botezului Domnului se mai numeşte, după un termen grecesc, şi Epifanie, adică "Arătarea Domnului". Se zice că în această zi, odată cu sfinţirea apei de către preot, sunt sfinţite toate apele pământului.
 
 
Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

Sărbătoarea Botezului Domnului (sau Iordanul) este urmată de ziua cinstirii lui Ioan Botezătorul.
 
Tradiţii de Bobotează
 
În seara din ajun, fetele care doresc să se mărite trebuie să postească și să facă o turtă de făină, foarte sărată, să nu bea apă, ci doar un strop de agheasmă, apoi să mănânce turta şi să meargă la culcare. Noaptea, tinerele îşi vor visa ursitul. Mai mult, se spune că fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.
 
La Bobotează nu se spală rufe, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată.
 
De Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
 
Se spune că în ziua aceasta, toate apele pământului sunt sfinţite, motiv pentru care femeile nu spală rufe timp de opt zile, până la sfârşitul praznicului.

Autor: Boncafe Style

  1. Valeria Chertes
    05-01-2018 16:03

    Frumoase traditii.


Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

In lipsa ta mi se cam intampla o gramada de viata

Text de Diddle Did. Foto: Pictura de Stefania Nistoreanu Te-ai trezit si tu sa ma suspectezi ca nu-mi imaginez cum vor sta lucrurile. Lucrurile stau mereu la fel, oricat incercati voi sa le schi... Citeste tot

Nu am fost niciodata un om bogat!

Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – ...Citeste tot

Nude Eau de Parfum by Alaía

Eau de Parfum Nude completeaza colectia de parfumuri Alaía, alaturi de Eau de Parfum si Eau de Parfum Blanche. Prin sculpturile iconice, celebrul pattern laser – cut, prezentate pe sticla, aroma î... Citeste tot

Gelozie, da’ cu acte în regulă

Sunt om – mai rău, sunt femeie – şi pot înţelege toate nuanţele oneste ale geloziei. Pentru că le-am trăit, pentru că au săpat des şi adânc în mine, pentru că mi-au consumat multe extraverale şi minut... Citeste tot

NIG de vorbă cu Alina Emandi, creator bijuterii

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj. Am descoperit... Citeste tot

Eu am omorat tipul din filme

Ma plimbam, ieri, printr-o librarie si mi-a sarit in ochi concitadinul Bogdan Stoica (in marime naturala, din carton) impreuna cu noua sa carte, "Tipul din filme nu exista". Promit s-o citesc, desi ti...Citeste tot

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

O călătorie mai specială printre gusturi și arome

Rețete de la mama de-acasă

De astă dată, în loc ... Citeste tot