Calendarul Lavazza 2020: FRUMUSEȚEA LUMII, DEZVĂLUITĂ

Maestru al fotografiei și unul dintre cei mai importanți artiști contemporani, David LaChapelle semnează cel mai nou capitol din istoria Calendarului Lavazza, un proiect fotografic care din 1993 promovează una dintre cele mai iubite mărci italiene din lume.

David LaChapelle colaborează cu Lavazza pentru a treia oară, alegând, de această dată, să scoată în evidență frumusețea naturii, sub îndrumarea artistică a agenției de publicitate Armando Testa. Discipol al lui Andy Warhol, LaChapelle și-a îndreptat atenția în ultimii ani către probleme de mediu și s-a orientat către fotografia de peisaj, păstrând însă estetica stilului său inconfundabil.

În 2020, Lavazza a ales să aducă un omagiu naturii prin Earth CelebrAction, un proiect care celebrează frumusețea naturii îndemnându-ne pe fiecare dintre noi la acțiune pentru a proteja mediul înconjurător.

LaChapelle a pus în valoare această temă printr-o poveste simbolică în care elementele clasice – focul, apa, pământul și aerul – se reunesc în prezența omului, creând scenarii fantastice.  

Cele douăsprezece luni reproduc ideile manifestului Earth CelebrAction: conștientizarea nevoilor planetei și respectarea și îngrijirea acesteia, pentru ca aceasta să ne protejeze la rândul ei. Altfel spus: reconectarea noastră cu pământul.

„Pe măsură ce Calendarul nostru evolua, am putut observa și orientarea tot mai mare a lui David LaChapelle către probleme de sustenabilitate și protecție a mediului”, explică Francesca Lavazza, membră a Consiliului de Administrație al Grupului Lavazza. „Ediția 2020 a Calendarului, intitulată Earth CelebrAction, este un îndemn pentru toată lumea să aducă un omagiu frumuseții naturii și să o protejeze. Imaginile realizate de LaChapelle folosesc arta ca instrument pentru crearea unei noi legături între oameni și planetă. Prin artă, Calendarul își propune să îndemne oamenii la conștientizare și implicare. Pentru că, pentru noi, a avea grijă de natură este o artă.”

La rândul lui, David LaChapelle descrie astfel colaborarea cu Lavazza: „Să lucrez la producția calendarului Lavazza Earth CelebrAction a însemnat pentru mine ocazia ideală de a continua viziunea idilică în care omul trăiește în armonie cu natura. Sunt recunoscător pentru libertatea totală de exprimare acordată de această companie pe care o respect și care respectă, la rândul ei, planeta. În plus, sunt fericit că am realizat imagini de care sunt pe deplin satisfăcut”.

Alegerea fotografului a fost explicată și de directorul creativ al agenției Armando Testa, Michele Mariani: „Conceptul calendarului este în fiecare an o provocare. Anul acesta am vrut să vorbim despre sustenabilitate, dar folosind un stil diferit de reportaj. Mai important decât atât, am vrut să creăm un Calendar cu fotografii de impact. De aceea, David LaChapelle ne-a venit atât de ușor în minte. Umărindu-i îndeaproape evoluția, am văzut cum a făcut din natură sursa lui principală de inspirație și, desi știam cum lucrează, a reușit din nou să ne surprindă cu imaginația lui bogată și cu obsesia pentru detalii.”

Calendarul 2020 reflectă grija companiei Lavazza pentru sustenabilitate și viitorul planetei. Aceasta a început să fie transpusă în fotografie din în 2015, odată cu trilogia dedicată Apărătorilor Pământului, creată de Steve McCurry, Joey Lawrence și Denis Rouvre, trei fotografi excepționali care au reușit să înfățișeze memorabil chipurile oamenilor care își protejează pământul zi de zi. Ilustrarea ecosistemului fragil, dar totodată plin de vitalitate, a continuat cu Platon, care în 2018 a dedicat proiectul 2030: Ce faci? celor 17 Obiective De Dezvoltare Durabilă ale  ONU.

2019 a fost anul lui Ami Vitale, fost fotograf al revistei National Geographic și unul dintre cei mai importanți fotoreporteri contemporani: calendarul realizat de ea a documentat șase proiecte de artă ce aveau ca motiv central natura surprinsă în Thailanda, Maroc, Elveția, Columbia, Kenya și Belgia. Fotografiile din proiectul LaChapelle, pe de altă parte, au fost realizate în Hawaii, unde artistul trăiește de câțiva ani într-o fermă eco-sustenabilă. Aici a devenit interesat de fotografia de peisaj și s-a concentrat asupra mediului. O viziune în concordanță cu cea a mărcii, care ne îndeamnă să protejăm planeta, în timp ce avem grijă și de frumusețea ei.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

{{unknown}}... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot