Piața Negustorilor, restaurantul care învie atmosfera Bucureștiului interbelic

Aflat în centrul Capitalei și cu o suprafață de peste 200 de metri pătrați şi cu o terasă generoasă, Restaurantul Piața Negustorilor promite să devină un loc preferat de iubitorii bucătăriei românești, care sunt însă dispuși să accepte și câteva provocări din bucătăria internațională.

Restaurantul Casa Negustorilor, aflat chiar pe strada Negustori, a fost deschis pornind de la ideea investitorului de a crea un spațiu pentru cei care doresc să se simtă ca acasă. Costin Porojan își dorește ca toți cei ce-i trec pragul să formeze o comunitate, ca pe vremea când negustorii se știau toți între ei. Contribuie la crearea acestei atmosfere intrarea în restaurant, care este gândită ca o piață în care va fi amenajată o băcănie cu bunătățuri, borcane și borcănele, mezeluri și brânzeturi ale producătorilor – furnizori ai ingredientelor folosite în restaurant. De altfel, 90% din preparate sunt realizate în bucătăria proprie, de la pâine la murături.

Mai mult decât atât, în meniu se regăsesc preparate-vedetă ale bucătăriei românești, precum carne la garniță, cartofi unși cu grăsime de gâscă, costițe de porc meșteșugite cu condiment aduse de negustori abia sosiți de pe Drumul Mătăsii, dar și dulciuri și o selecție variată de vinuri din crame românești.

Cei peste 200 de metri pătrați ai restaurantului au fost amenajați cu ajutorul unui arhitect, însă proprietarul a dorit să-și pună amprenta asupra proiectului pentru a crea tocmai acea atmosferă intimă pe care și-o dorea pentru clienții săi. De altfel, Costin Porojan, deși de profesie inginer, este un bucătar pasionat, iar ideea de a deschide acest spațiu a venit natural, ca urmare a pasiunii sale pentru bucătăria românească.

“În peisajul culinar variat am dorit o reîntoarcere la tradiție, așa că am ales pentru meniul nostru rețete mai mult sau mai puțin uitate, preparate din ingrediente locale. Oaspeții pot savura acum ceea ce comandau negustorii înstăriți in Micul Paris: preparate venite direct de la piață, cum ne place nouă să spunem, potrivite la gust de un bucatar priceput și servite alături de vinuri din crame românești, mai mult sau mai puțin cunoscute, pe care le-am testat împreună cu echipa pentru a oferi un răsfăț culinar complet. Nu în ultimul rând, mi-am dorit ca Piața Negustorilor să fie un restaurant unde muzica bună interpretată de artiști talentați și atmosfera de petrecere și relaxare să îi țină pe oaspeți la masă până la ora închiderii”, a declarat Costin Porojan. 

Pe 23 august vom petrece cu elan muncitoresc....Cu poftă şi umor, artistul bucătar Costin vă invită pe 23 august, la restaurant Piaţa Negustorilor, începând cu ora 20:00, la o ediţie culinară specială muncitorească. 

„Ziua Naţională” din “Epoca de Aur”, pe care românii o sărbătoreau cu mult fast prin parade şi demonstraţii ale oamenilor muncii, cântece pioniereşti, marşuri militare sau spectacole omagiale, este reinterpretată de către Emma de la ZU şi Tavi Colen Band cu melodii şi refrene comuniste ale căror mesaje au rămas încă vii. Vă aşteptăm la ospăţ, tovarăşi!


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Din suflet, pentru sufletul lui Moş Crăciun

Text trimis de Andra Petcu, locul I la concursul Boncafe "Scrisoare pentru Moş Crăciun" Îţi scriu astăzi aşa cum n-am făcut-o niciodată. Şi nu pentru că n-aş fi crezut în tine, ci pentru că mai mer... Citeste tot

la peste 40 ...inca mai cred....

Am crezut mereu intr-o iubire totala , o iubire egala care sa creasca si sa  ne creasca pe amindoi ; am crezut  intr-o iubire care  ne innobileaza si  ne implineste vietile –cu  zile de gratie si ...Citeste tot

5 sfaturi esențiale de îngrijire a pielii iarna

Se spune că pentru a aprecia frumusețea unui fulg de nea este necesar să înfrunți frigul. Iarna are propriul farmec, însă pe cât de frumos este acest anotimp, pe atât de mult poate deteriora frumu... Citeste tot

Ce fel de babă vreau să fiu

 

Optimistă cum mă ştiţi, în ultima vreme mă gândesc foarte des la bătrâneţe şi la moarte, ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Femeia copil

Pe drumul spre casa ma gandeam la ea. O fata firava cu umeri subtiri si cu statura unui prunc. Femeia-copil. Aceea pe care ai crede ca barbatul de langa ea simte nevoia s-o protejeze. Femeia aceea a c...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot