Cele mai noi articole din categoria Film
‹ Prima < 3 4 5 6 >Tatăl Giovannei
Sentimentele tandre pentru criminalii cei fără de remuşcări nu fac neapărat parte din rutina mea afectivă. De fapt, sunt tot mai rare personajele care să trezească în mine un mozaic de gânduri şi emoţii.
La începutul filmului lui Pupi Avati nutream un dezgust abia îndulcit de milă pentru personajul Giovannei Casali (Alba Rohrwacher), o adolescentă «trăind într-o lume a ei» care îşi ucide cea mai bună prietenă, devenită rivală în dragoste. Michele, tatăl Giovannei (Silvio Orlando), profesor la acelaşi liceu, îl şantajas
Cea mai fericită fată din lume?
Filme despre conflictul dintre generaţii s-au tot făcut. Culisele PR&media au constituit subiectul multor satire cinematografice.
Familia disfuncţională e buba preferată a producţiior indie americane, dar nu numai. Şi, gândindu-ne la particularităţile celuloidului românesc, o temă din care regizorii noştri mari, ante şi postdecembrişti, doar au «ciugulit» frugal, fiind mai preocupaţi să reproducă, grandios şi didacticist, tare ale organismului social şi politic în întregul său. În filmul lui însă, Radu Jude ignoră dimensiunea macro şi et
Vaticanul rupe tăcerea
Potrivit ziarului oficial al Vaticanului, succesul cărţilor "Codul lui Da Vinci" şi “Îngeri şi demoni”, de Dan Brown, şi al filmelor bazate pe acestea ar trebui să determine Biserica catolică să regândească modul în care foloseşte presa pentru a se prezenta în faţa lumii întregi.
Publicaţia L'Osservatore Romano a publicat două editoriale despre premiera de la Roma a filmului „Îngeri şi demoni”, rupând astfel tăcerea cu care a tratat Biserica catolică acest subiect. Autorii celor două editoriale nu au luat o poziţ
Vicky Cristina Barcelona – Summer of love
După păcatul regizoral intitulat exotic „Visul Cassandrei“, Woody Allen se revanşează cu unanim-lăudatul şi multipremiatul „Vicky Cristina Barcelona“. Distribuţia îi însumează, printre alţii, pe (doar-în-filmele-lui-Allen-interesanta) Scarlett Johansson, la a treia şi (se zice) cea din urmă colaborare cu regizorul, (fascinantul) Javier Bardem şi (incandescenta) Penelope Cruz. Subiectul este simplu şi antrenant: două cele-mai-bune-prietene americane, cu gusturi foarte diferite în probleme de amor, îşi petrec vara în pitoreas
Maria Dinulescu, cea mai bună actriţă la Buenos Aires
Actriţa Maria Dinulescu a fost distinsă cu premiul pentru cea mai bună actriţă la Buenos Aires Independent Film Festival (BAFICI), pentru rolul din "Pescuit Sportiv", în regia lui Adrian Sitaru. După interpretarea ei din "California Dreamin´", marcată de o "frumuseţe senzuală şi inteligentă", potrivit www.icrny.org, Maria Dinulescu a jucat în lungmetrajul de debut al unui alt cunoscut cineast român - "Pescuit sportiv" de Adrian Sitaru. "Pescuit sportiv" spune povestea unui cuplu care pleacă la un picnic înt
Revolutionary Road - Două personaje în căutarea unei identităţi
La 11 ani după experimentul „Titanic”, carismaticii Winslet şi DiCaprio se reunesc într-o nouă versiune cinematică a cuplului, opusă idilei cu virtuţi de melodramă jucată la prima lor colaborare.
„Revolutionary Road”, filmul regizat de Sam Mendes, contrapunctează romantismul de carton al amanţilor Jack Dawson şi Rose DeWitt Bukater printr-o explorare crudă a identităţilor în cuplu, şi, respectiv, a separărilor pe care ele le implică. Şi prin aceasta, rotunjeşte chimia celuloidală a actorilor într-o experienţă simetrică, dându-i proporţii a
Slumdog Milionaire în cinematografele din România
„Slumdog Milionaire”, tradus în România sub titlul „Vagabondul Milionar”, a fost lansat şi în cinematografele din România. Filmul în regia lui Danny Boyle, câştigător a 4 Globuri de Aur, 8 premii Oscar şi 7 premii BAFTA este povestea lui Jamal Malik, un copil al străzii din Bombay, care participă la concursul „Vrei să fii milionar?” versiunea indiană, unde fiecare întrebare îi aminteşte de câte o întâmplare din trecut. Fără să ştie carte, Jamal dă răspuns după răspuns corect la î
Gala Premiilor Gopo
Filmul „Restul e tăcere”, regizat de Nae Caranfil, a fost recompensat cu nouă trofee, inclusiv pentru Cel mai bun lungmetraj şi Cel mai bun scenariu, în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Premiilor Gopo, desfăşurate luni, 2 martie.
Premiul Goya pentru cel mai bun film european
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu, a fost desemnat cel mai bun film european la cea de-a 23-a gală a premiilor Goya, care a avut loc la Madrid, informează Alternative Film Guide consultat de Mediafax.
Girl, Interrupted
În 1967, o tânără de 18 ani ce răspundea la numele de Susanna Kaysen mesteca 50 de aspirine şi, în urma spălăturilor stomacale şi a întrevederii cu un psihiatru, era convinsă că e deviantă de la normele de igienă psihică şi determinată să se interneze la celebrul spital McLean (Belmont, Massachusetts).
Instituţia găzduise chipuri ilustre ale geniului american, cum ar fi, de pildă, scriitorii Sylvia Plath şi Robert Lowell şi matematicianul schizofrenic John Nash. Personajul cel mai notoriu care îşi făcuse veacul în ospiciul de lux a fost însă mare
‹ Prima < 3 4 5 6 >
Blogurile BonCafe
Frustrarea, cel mai mare obstacol
Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot"nu oala cu laptele-faptele"
Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa a la long ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste totE vina mea...
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste totHocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!
Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste totScrisori nescrise
Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste totI'm not here
Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste totPeriplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai
Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot


















