Caută pe Raftul Denisei

Profesoara de pian de Janice Y. K. Lee
Humanitas Fiction

Janice Y. K. Lee a scris o carte ambiţioasă, care este, în acelaşi timp, roman istoric şi de iubire, de război şi de atmosferă, în tradiţia „Pacientului englez" şi a „Americanului liniştit".

Apărut la începutul anului 2009, romanul Profesoara de pian a fost, în S.U.A., bestseller New York Times, Publishers Weekly, Indie National, San Francisco Chronicle, LA Times, Denver Post.
 
A fost desemnat New York Times Editor’s Choice, Book Sense Pick, „Borders Recommends" Fiction Pick şi selectat pentru programul „Descoperiţi noi scriitori" al librăriilor Barnes and Noble.
 
În Marea Britanie, a fost bestseller Sunday Times, Richard and Judy Summer Read Pick şi figurează pe lista „Voci noi 2009“ a reţelei de librării Waterstone.
 
Până în prezent este tradus în douăzeci şi cinci de ţări.
 
În 1941, Will Truedale, un englez proaspăt sosit la Hong Kong, începe o relaţie pasională cu o eurasiană frumoasă şi dominatoare, Trudy Lang.
Dar invazia japoneză are consecinţe tragice atât asupra celor doi îndrăgostiţi, cât şi asupra membrilor comunităţii anglo-americane, care vor experimenta, în zilele negre ale războiului, trădarea, delaţiunea, laşitatea.
Unsprezece ani mai târziu, Clare Pendleton, o tânără englezoaică provincială, de-abia căsătorită, ajunge la Hong Kong şi, sedusă de farmecul înaltei societăţi, se hotărăşte să dea lecţii de pian fiicei unor chinezi bogaţi, Melodie şi Victor Chen.
Claire se îndrăgosteşte de un englez dezabuzat, angajat, în mod ciudat, ca şofer al familiei Chen.
În curând, va constata că enigmaticul comportament al lui Will ascunde secrete şi traume în care sunt implicate multe personaje din această beau monde supravieţuitoare a ocupaţiei japoneze.
 
Un debut uluitor despre limitele iubirii şi ale supravieţuirii în timp de război şi, mai cu seamă, despre consecinţele alegerii făcute sub presiune." (Publishers Weekly)

Născută în anii şaptezeci la Hong Kong, din părinţi coreeni, Janice Y. K. Lee s-a mutat la cincisprezece ani în S.U.A.

 
A studiat literatura engleză şi americană la Harvard, unde chiar în prima zi de facultate l-a cunoscut pe viitorul ei soţ.
 
După obţinerea licenţei, s-a angajat în redacţia revistei Elle de la New York, la început ca asistentă în departamentul de frumuseţe, trecând în scurt timp la secţia literară. A fost apoi redactor la revista Mirabella.
 
A urmat cursurile masterale de creative writing de la Hunter College, avându-l ca profesor pe scriitorul Changrae Lee, timp în care a publicat povestiri în diferite reviste literare.
 
După obţinerea diplomei de Master of Fine Arts la Hunter, a primit o bursă de rezidenţă la faimoasa colonie de scriitori de la Yaddo.
 
Acolo a început să scrie romanul Profesoara de pian, la care va lucra, cu intermitenţe, cinci ani.
 
O bună perioadă şi-a dedicat-o numai vieţii de familie, dând naştere la doi copii. S-a mutat la Hong Kong, unde a terminat versiunea finală a romanului cu numai câteva zile înainte de a aduce pe lume doi gemeni.
 
În următoarele săptămâni, în S.U.A., romanul s-a vândut la licitaţie.
 
În prezent, Profesoara de pian (The Piano Teacher, 2009) este publicat în douăzeci şi cinci de ţări, bucurându-se de cronici elogioase, dar şi de includerea pe listele de bestselleruri.
 
 O poveste minunatăşi plină de rafinament. Ea reuşeşte exact ceea ce trebuie să reuşească un mare roman – să ne transpună în afara timpului şi a spaţiului, într-o lume în care simţim totul cu o extraordinară intensitate." (Elizabeth Gilbert)
 
N-am citit de mult un roman atât de elegant, de o asemenea adâncime psihologicăşi cu o atât de rafinată redare a atmosferei epocii. Janice Y. K. Lee este o scriitoare extraordinară, iar romanul ei, imposibil de lăsat din mână." (Gary Shteyngart)
 
Acest roman puternic surprinde transformarea radicală prin care trece Claire, o tânără englezoaică din clasa mijlocie, ajunsă în exoticul Hong Kong la mijlocul secolului trecut." (Elle)


Autor: Luminita Iliescu



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Nevoia de frumos și inspirație în viața noastră

Frumusețea, un cuvânt delicat, mult prețuit printre oameni și unic ca înțeles pentru fiecare dintre noi. Ne place să descoperim frumusețea ascunsă printre umbre, să o admirăm la nesfârșit și s

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot