Cele mai noi articole din categoria Carti

‹ Prima  < 19 20 21

Noutăţi de la Humanitas Fiction

Caprice Crane - Vai ce-am uitat!

Editura Humanitas Fiction, colecţia „Cocktail”

„Morţii incomozi”, premiat la Salonul de Carte de la Paris

Editura Humanitas Fiction a lansat romanul „Morţii incomozi”, semnat de Subcomandante Marcos şi Paco Ignacio Taibo II şi distins cu Premiul marelui public la ediţia din 2009 a Salonului de Carte de la Paris, care a avut ca tema centrală literatura mexicană.

Morţii incomozi este un insolit roman „pe două voci” semnat de Subcomandante Marcos, purtător de cuvânt al gherilei zapatiste mexicane, şi Paco Ignacio Taibo II, scriitor publicat în treizeci de ţări.

Editura Institutului Cultural Român

● Agi Mishol – Şeherezada   Poeta Agi Mishol, cunoscută poetă contemporană din Israel, s-a născut în nordul Transilvaniei în 1946 şi a emigrat în 1950 împreună cu părinţii, supravieţuitori de la Auschwitz, în Israel, unde a devenit una dintre cele mai cunoscute poete contemporane. Este autoarea a 12 volume de poezie şi laureată a mai multor premii importante.   Volumul „Şeherezada”, tradus de Riri Sylvia Manor şi Ioana Ieronim la Editura Institutului Cultural Român, se situează în tonul dominant al poeziei contemporane

Noi apariţii pe Raftul Denisei

   Isabel Allende - Inés a sufletului meu

Scriitoarea chiliană Isabel Allende este o povestitoare fabuloasă, ale cărei cărţi, traduse în peste treizeci de limbi, se vând în milioane de exemplare şi au devenit bestselleruri pe patru continente.      Nimic nu părea să o predestineze pe Inés Suárez, o croitoreasă spaniolă frumuşică şi modestă, unei vieţi ieşite din comun. Însă Inés se hotărăşte să-şi regăsească soţul, plecat la război dincolo de Ocean, şi astfel tânăra ajunge în Americi, unde o aşteap

Raftul Denisei

Guillermo Martinez - Moartea lenta a Lucianei B. - Humanitas Fiction

Romanul Moartea lentă a Lucianei B., publicat în Spania in 2007, tradus deja în peste 20 de ţări, a fost votat de către criticii spanioli în rândul celor mai bune zece cărţi ale anului.

Cartea de pe raft

Gustave Flaubert  - Doamna Bovary   Editura Polirom Doamna Bovary nu e un roman de revoltă socială, nu are nervul lui Palahniuk şi nici exotismul lui Zadie Smith, dar este printre primele zece titluri ale literaturii mondiale din toate timpurile. Plictisită şi angoasată de lumea în care trăieşte, cu o teribilă dispoziţie de a fi sedusă (şi destul de drăguţă pentru ca bărbaţii pe care-i întâlneşte să nu-i dezvrăjească imaginaţia), Emma nu poate comunica cu lumea în care s-a născut. „Valoarea pe care o caută ea nu este inaccesibilă; e accesibilă, dar


‹ Prima  < 19 20 21

Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Nevoia de frumos și inspirație în viața noastră

Frumusețea, un cuvânt delicat, mult prețuit printre oameni și unic ca înțeles pentru fiecare dintre noi. Ne place să descoperim frumusețea ascunsă printre umbre, să o admirăm la nesfârșit și s

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Oamenii aceia - Povestea unei cărți / Those people – The making off

 

 (the English version is available just after the Romanian one)

  Pădurea Franconă este un tărâm feeric, unul dintre acele meleaguri în care și ... Citeste tot