Vacanţele prin agenţiile ANAT nu se scumpesc, în pofida majorării TVA

Deşi taxa pe valoare adăugată a crescut la 24% începând de la 1 iulie, agenţiile de turism membre ale patronatului ANAT (Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România) nu vor mări tarifele.

Agenţiile de turism membre ale ANAT nu vor mări tarifele pentru vacanţele sezonului 2010, în pofida majorării TVA cu 5%, se arata într-un comunicat remis Ziare.com.

"Deşi taxa pe valoare adăugată se va mări cu 5 procente, ajungând la 24% de la 1 iulie, agenţiile de turism membre ANAT vor face eforturi susţinute de a proteja tarifele practicate de influenţa majorării TVA, pentru a se adapta puterii de cumpărare a turiştilor aflată, din păcate, într-o continuă scădere.

În contextul crizei, peste care s-au suprapus măsurile de austeritate, agenţiile de turism membre ANAT anunţă că nu vor majora tarifele pentru vacanţele sezonului 2010", precizează comunicatul.

Documentul mai arată că în pofida situaţiei dificile cu care se confruntă România, românii doresc în continuare să călătorească, dar nu mai au aceeaşi putere de cumpărare.

"Decizia este una firească în contextul în care ne confruntăm cu o scădere accentuată a vânzărilor din lunile mai - iunie pe anumite destinaţii, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cuprinse între 20-40%, generată de măsurile de austeritate adoptate", informează comunicatul.

În prezent, se desfăşoară programul "Zile gratuite de vacanţă", prin care turiştii care plătesc 3 sau 5 nopţi de cazare primesc una sau două nopţi gratuit.
 
(foto: 1235.ro)


Autor: Luminita Iliescu



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!

Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot