Cele mai noi articole din categoria Auto Expresso
‹ Prima < 12 13 14Detroit Auto Show 2009
Ediţia din acest an nu a mai fost aşa fastuoasă, unele companii şi-au anulat evenimentele de fiţe, altele au dat mai puţine petreceri faţă de anii trecuţi. Salonul a fost „invadat” anul acesta de autovehicule ecologice şi, deşi nu s-a bucurat de strălucirea de altă dată, constructori precum Mercedes, Toyota, BMW, Audi, Volkswagen, Volvo, Honda, Ford, Mazda, Jaguar sau Cadillac şi-au prezentat cele mai noi modele şi concepte.
Două hibride au ţinut capul de afiş. Toyota aduce noua generaţie a lui Prius, maşina care de ani buni este cel mai vândut hibrid pe plan mon
Salonul Internaţional Auto de la Detroit
Toată lumea s-a aşteptat ca Salonul Internaţional Auto de la Detroit să fie mai puţin aglomerat de data asta, având în vedere probleme economice şi criza care s-a instalat definitiv anul acesta.
Departe însă, de a se fi întâmplat aşa. E drept, un număr mic de producători a fost absent, poate că unele standuri nu au fost la fel de aglomerate, şi numărul de jurnalişti a fost ceva mai mic, dar o serie de produse noi şi concepte au fost dezvăluite. Iată câteva dintre maşinile prezente la spectacol. Şi spuneţi drept, cine nu ar dori să-şi pa
"Rabla 2009" a început din 1 ianuarie
Noua ediţie a Programului "Rabla" a început la 1 ianuarie 2009 şi prevede înlocuirea unui număr de 60.000 de autoturisme vechi cu grad mare de poluare, comparativ cu 40.000, in 2008.
Programul va fi aplicat până pe 11 decembrie 2009. Vechimea maşinilor care vor putea intra în programul de înnoire a parcului auto a fost redusă cu doi ani, astfel că, începând din 2009, vor putea fi casate autoturismele mai vechi de zece ani. Proprietarii maşinilor mai vechi de zece ani, aflate in stare de funcţionare, pot depune cerere pentru scoaterea d
Premieră la Porsche: Cayenne cu motor Diesel
Modelul Porsche Cayenne va fi echipat cu un motor V6 Turbodiesel de trei litri, ce dezvoltă o putere de 240 CP. Motorul este furnizat de către Audi AG, companie subsidiară a grupului Volkswagen. Consumul mediu al modelului Cayenne Diesel este de 9.3 litri la 100 kilometri, cu emisii de CO2 de 244 g/ km. Reacţia imediată a acceleraţiei şi cuplul ridicat oferă acestui motor Diesel nivelul de performanţă necesar unui autovehicul sport de teren, aşa cum este Cayenne. Cuplul de 550 Nm oferă un comportament de deplasare sportiv precum şi suveranitate ridicată, asigurând astfel senzaţiile deo
Volkswagen Tiguan, cel mai vândut SUV din România
Cu cea mai vândută variantă de echipare, Sport & Style, versiunea cu echipare sportivă, plină de eleganţă – cu un aspect impresionant pentru străzile oraşului, Volkswagen devine marca cu cele mai vândute SUV-uri din România. „După Touareg, Tiguan este cel de-al doilea SUV Volkswagen. Acest autoturism compact de şosea şi teren marchează intrarea Volkswagen în segmentul A-SUV. Noul Tiguan de la Volkswagen este un SUV compact şi economic, care demonstrează un caracter practic ridicat în utilizare zilnică pe şosea şi superbe capabilităţii off-road
‹ Prima < 12 13 14
Blogurile BonCafe
Frustrarea, cel mai mare obstacol
Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot"nu oala cu laptele-faptele"
Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa a la long ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste totE vina mea...
Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste totHocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!
Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste totScrisori nescrise
Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste totI'm not here
Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste totPeriplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai
Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot


















