Prezervativ cu dinţi, care atacă potenţialul violator

Un medic sud-african a inventat un prezervativ special conceput pentru femei, care îl atacă pe potenţialul violator cu dinţii cu care este prevăzut, acesta neputând să şi-l îndepărteze decât dacă merge la spital.

Rape-aXe se fixează la fel ca şi un tampon intern, cu dinţii în interior. În cazul în care o femeie este atacată, prezervativul îşi va înfige dinţii în organul sexual al atacatorului, acesta neputând scăpa din strânsoare. Dacă va încerca să şi-l scoată, nu va face decât să înrăutăţească situaţia, explică inventatoarea, dr. Sonnet Ehlers, citată de CNN.

Atacatorul nu va putea merge, nu va putea urina, fiind obligat că în cele din urmă să ajungă la spital.
Dacă lucrurile vor evolua în direcţia dorită de inventatoarea prezervativului, care şi-a vândut casa şi maşina pentru acest proiect, atunci la spital va fi prezent şi un ofiţer de poliţie, ceea ce va însemna că bărbaţii se vor gândi de două ori înainte de a încerca să violeze o femeie.

Distribuite gratuit la Cupa Mondială

Astfel de prezervative, în număr de 30.000, au fost distribuite gratuit în Africa de Sud, cu ocazia Cupei Mondiale, urmând ca după acest eveniment să se vândă cu 2 dolari bucata.

Dr. Sonnet Ehlers recunoaşte că ideea unui astfel de prezervativ nu-i aparţine şi că în urmă cu 20 de ani, în spitalul în care lucra a intrat o tânără mai mult moartă decât vie, victima unui viol, care ar fi exclamat atunci: "Dacă aş fi avut dinţi acolo jos...". Medicul s-a jurat atunci că va încerca să o ajute, iar momentul răzbunării a venit.

Criticii acestui dispozitiv spun că, în realitate, acesta nu va face decât să transforme femeile în victimele propiilor vulnerabilităţi. În plus, spun ei, femeile ar putea cădea pradă şi mai multor violenţe.

Dr. Sonnet Ehlers susţine însă că prezervativul poate fi purtat atunci când o femeie este obligată să meargă într-o zonă periculoasă sau când are o întâlnire cu cineva pe care nu îl cunoaşte.

În plus, susţine ea, prezervativul este sigur pentru ambele părţi, nerănind femeia şi nici bărbatul. În realizarea lui a ţinut cont de părerea ginecologilor, a psihologilor şi a altor specialişti.

Africa de Sud are printre cele mai mari rate ale violurilor din lume. Un raport din 2009 arată că 28% dintre bărbaţi au declarat că au violat o femeie sau o fetiţă, unul din 20 spunând că a săvârşit o astfel de fapta în ultimul an.


Autor: Liana



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Frustrarea, cel mai mare obstacol

Text de Tasente Tanase (Tashy) Frustrarea este cel mai cinic sentiment pe care il poate avea o fiinta umana. Este sentimentul care ne apasa pe toti, mai ales in ultimii ani de zile. O nevoie sat... Citeste tot

"nu oala cu laptele-faptele"

Nu am tinut post!nu tin post niciodata asa  a la long  ca nu sint in stare!uit sau poate sint doar neatenta , habar nu am ..poate pentru ca mama m-a invatat asa de bine ca nu e esential sa te abti...Citeste tot

E vina mea...

Mi-e greu, dar trebuie să recunosc că e vina mea în totalitate, aşa că nu pot nici măcar să te privesc cu reproş prin vălul din ce în ce mai des al lacrimilor. Niciodată nu am ştiut să iau, fără e... Citeste tot

Hocus – pocus, iote că n-a murit Brad Pitt!

Tocmai am plâns cu sughiţuri la Grey’s Anatomy – episodul cu prăbuşirea, cunoscătorii ştiu ce şi cum. L-am plâns şi pe Wilson, în House MD şi, în general, plâng de nu mai ştiu de mine la filme, şi la ... Citeste tot

Scrisori nescrise

Am primit un sfat: "Scrie scrisori catre persoanele cu care simti ca inca n-ai incheiat socotelile! Nu trebuie sa le si trimiti, doar scrie-le si vezi tu pe urma ce vei face cu ele". Am zambit. Primul...Citeste tot

I'm not here

Am auzit o poveste despre un baietel de la campie nerabdator sa vada un munte, inchipuindu-si ca este cea mai mareata imagine din lume, mai mare ca tata, mai mare ca stalpul, mai mare ca varful biseri... Citeste tot

Periplu galilean pe urmele lui Isus și nu numai

 

Ce părere aveți de-o plimbare pe urmele lui Isus (de la ebraicul Ieșua, însemnând mântuire,salvare) în Galileea și, înspecial, de jur împrejurul (obicei local) Mării Galileei, lac... Citeste tot