Fatalitatea iubirii

Să nu o ai când o doreşti. Să nu o doreşti când o ai. Să tânjeşti după ea mai mult decât oricine pe lume, mai mult decât orice şi ea să te refuze. Să iubeşti mult, prea mult şi prea fără măsură, pe nesăturate şi cu nesaţ infinit.

Să te joci de-a iubirea cotropitoare şi de-a abandonul. Să iubeşti şi să-ţi doreşti să iubeşti din nou ca şi când n-ai fi iubit niciodată. Să eziţi, să-ţi fie teamă, să dăruieşti cu fiecare iubire câte puţin, puţin mai mult din tine, totul, şi tot să-ţi mai rămână câte ceva de dăruit.

Să cobori teatrul în realitate şi să creezi viaţa din nuduri. Să nu-ţi fie ruşine să cercetezi toate trupurile şi să le-ncerci nebunia sperând că la un moment dat trupul tău va auzi chemarea unui suflet dincolo de piele.

Să nu-ţi fie ruşine să vorbeşti frumos şi înflăcărat de iubirea care există într-o lume a pierderii de sine. Să nu-ţi fie ruşine să-ţi oferi trupul cu mai multă foame şi pasiune decât un bărbat.

Să nu fii tocmai femeia perfectă, bună de uns la suflet, să fii din când în când perversă, scorpia care uită bărbaţii pe care-i iubeşte o zi, o lună, jumătate de an...

Să ştii că dorinţa de-a iubi nu se stinge, nu vrea să se stingă cu toate că ai trecut-o prin multe dezamăgiri. Să ştii că iubirea anterioară a fost mare, prea mare, reală şi tragică ca să fi avut un sfârşit frumos. Să ştii să renunţi la toate iubirile mincinoase, inutile, care duc spre nicăieri.

Să nu te legi de nimic pentru că n-ai găsit acel tot. Să plângi, să suferi şi să zâmbeşti bărbaţilor care vin în viaţa ta ştiind că la un moment dat trebuie să plece pentru că tu-l aştepţi pe cel care-l meriţi, pe cel care nu are niciun cuvânt de reproş pentru că el ştie că niciunul nu aţi fost vreodată sfinţi.

Să ştii că poţi să iubeşti mult, mult mai mult decât o faci acum, dar să nu găseşti omul care ar putea să facă faţă unei astfel de iubiri. Te-ar crede cineva că tu vrei iubirea pentru tot ce ţi-a mai rămas din viaţă, pentru eternitate, pentru ceea ce se află dincolo de ea?

Să oboseşti uneori, dar să nu renunţi totuşi. Şi-n momentul în care oboseşti cel mai rău, să te apuce frenezia, minunea cea mare a nebuniei de a insista, de a căuta şi mai asiduu...şi când o găseşti, să descoperi că nu era ea minunea ta cea mare şi adevărată.

Autor: Danny

Valin

30-11--0001 00:00

Mi s-a intimplat sa-mi spuna ca, ea nu e atit de romantica, ca viata e suficient daca o traiesti, chiar daca eu am vrut sa arat ca poate fi si traita dar si savurata pe indelete, fara graba, complet si definitiv.